Președintele Igor Dodon a semnat decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. Șeful statului anunță despre convocarea structurii în ziua de marți, 11 iunie, transmite IPN.
Din componența Consiliului fac parte câțiva membri noi, precum președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prim-ministru, Maia Sandu, ministru de interne, vicepremierul Andrei Năstase, vicepremierul pentru reintegrare, Vasilii Șova, ministrul apărării, Pavel Voicu și ministrul justiției, Stanislav Pavlosvchi.
„În scopul asigurării securității naționale a Republicii Moldova și pentru abordarea în regim de urgență a problemelor stringente cu care se confruntă țara noastră, am decis să convoc ședința Consiliului Suprem de Securitate pe data de 11 iunie, ora 09.00”, menționează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.