După ce Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate a decis că va susține un președinte al Parlamentului înaintat de PSRM, președinta formațiunii, Maia Sandu, a declarat că această decizie nu poate fi impusă celorlalți membri ai blocului ACUM și că aceasta trebuie să și-o asume fiecare, atât partidul partener, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, cât și membrii care fac parte din societatea civilă. Declarația a fost făcută în platoul postului de televiziune TV8, transmite IPN.
Suntem două partide politice cu organe de conducere în cadrul acestor partide, nu poate să decidă Consiliul blocului pentru fiecare partid în parte. Este o decizie extrem de complicată, este o decizie extrem de sensibilă, cu implicații care trebuie să fie discutate în fiecare partid. Așa s-a întâmplat că noi astăzi am avut decizia Consiliului Politic Național. Este absolut important ca în fiecare partid să se discute lucrurile astea pentru că aceasta înseamnă democrație internă”, spune Maia Sandu.
„Decizia majoritară a fost să ne asumăm acest risc, conștienți de implicații. În același timp se pare că este singura posibilitate să verificăm dacă există suficiente voturi în Parlament ca să începem acest proces de eliberare a instituțiilor statului, de dezoligarhizare și de începere a construcției de drept”, a menționat politiciana.
Maia Sandu spune că la momentul în care s-a luat decizia în cadrul PAS, nu s-a discutat despre un nume concret în funcția de președinte al Parlamentului propus de către socialiști. „Nu este foarte clar pentru că noi dacă PSRM va insista pe numele Zinaidei Grecanîi sau dacă mai este spațiu de decizie să se schimbe ceva acolo. Noi o să încercăm să purtăm discuții chiar mâine ca să ne clarificăm”, a spus politiciana.
Miercuri, 5 iunie, Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, a decis că va vota pentru un președinte al Parlamentului propus de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată cu 46 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”. Biroul Politic Permanent al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr a decis convocarea în regim de urgență a ședinței Consiliului Politic Național al partidului pentru astăzi, 6 iunie. Ora și locul întâlnirii nu au fost anunțate.