Liderii blocului ACUM au lansat Partidului Socialiștilor o nouă invitație la negocieri. Socialiștii sunt așteptați mâine, 4 iunie, la ora 09.00 sau la orice altă oră la care aceștia sunt dispuși să discute. Prin aceste discuții, reprezentanții ACUM își doresc să încerce să obțină „angajamentul PSRM într-o luptă comună împotriva regimului oligarhic și instaurarea statului de drept în Republica Moldova”. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de către co-președinții Blocului ACUM, transmite IPN.
„PDM încearcă să își instaureze oligarhul într-o funcție publică și încearcă să consolideze acest regim pentru mulți ani înainte. Noi, cei din blocul ACUM, nu putem permite acest lucru și facem tot ce putem să oprim consolidarea unui regim anticetățenesc și să eliberăm țara”, a spus Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate.
Politiciana s-a referit și la întrevederile cu Johannes Hahn, înaltul comisar pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, și cu Bradley Freden, directorul Oficiului pentru Afaceri Est-Europene al Departamentului de Stat al SUA. Potrivit Maiei Sandu, întrevederile au avut în prim-plan principiile Blocului ACUM și anume asigurarea standardelor democratice, respectarea recomandărilor Consiliului Europei și ale Comisiei de la Veneția. De asemenea, discuțiile s-au axat pe respectarea drepturilor omului și a statului de drept, libertatea de expresie a mass-media, lupta împotriva corupției, depolitizarea justiției etc.
„Blocul ACUM este cel mai potrivit pentru a forma un Guvern care să pună în aplicare aceste lucruri și să fie îndeplinite așteptările cetățenilor și ale partenerilor de dezvoltare”, a spus Maia Sandu.
La rândul lui, Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, a afirmat că, în discuțiile cu Johannes Hahn și Bradley Freden, a fost reiterată determinarea blocului ACUM de a face funcțional Parlamentul. „Am explicat în detaliu cauzele blocajului legislativ artificial, produs ca urmare a înțelegerii dintre Plahotniuc și Dodon”, a declarat Andrei Năstase.
Liderul PPDA a spus că „după lovitura de stat produsă la 7 aprilie 2009, al cărei beneficiar a fost Plahotniuc, liderul PDM pregătește o nouă lovitură de stat menită să îi asigure uzurparea definitivă a statului”. „O eventuală coaliție a PDM cu PSRM ar fi nu doar pro-rusească, așa cum susține Dodon, dar va fi și profund anti-populară”, a susține Andrei Năstase.
După vizita de la Chișinău, Johannes Hahn a declarat că Uniunea Europeană este interesată ca în Republica Moldova să existe un Guvern stabil și o majoritate solidă în Parlament. De asemenea, oficialul european a afirmat că niciunul din cele trei partide – Blocul ACUM, PDM, PSRM – nu trebuie exclus din discuțiile de formare a unei guvernări.