Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a salutat astăzi decizia conducerii transnistrene de a anula decretul nr.18 cu referință la satul Varnița. „Salut această decizie, care va permite părților să păstreze încrederea construită în ultimii ani în procesul de reglementare”, a spus Neukirch, citat de IPN.
Potrivit oficialului, o discuție constructivă asupra diferitelor aspecte ce vizează locuitorii acestui sat controlat de Chișinău, care au legături strânse cu Transnistria, ar fi extrem de benefică pentru avansarea procesului de reglementare.
Claus Neukirch a subliniat că cele 57 de state participante ale OSCE, în cadrul Reuniunii Ministeriale a OSCE de la Milano din decembrie anul trecut, încă o dată au confirmat angajamentul lor privind reglementarea cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria.
„Este extrem de important ca părțile să rămână pe calea soluțiilor pragmatice și interacțiunii constructive, așa cum a fost recent demonstrat de partea moldovenească în cazul Uzinei Metalurgice Moldovenești din Transnistria (MMZ)”, a conchis Claus Neukirch.
Amintim că pe 25 ianuarie, liderul de la Tiraspol a semnat o decizie în care se spune că Varnița s-ar afla temporar sub controlul Republicii Moldova. Administrația din stânga Nistrului a decis să declare nule un set de acte eliberate de autoritatea publică locală din Varnița, astfel obligând locuitorii să le perfecteze la reprezentanțele transnistrene.