Președintele Partidului Liberal, ex-primar al capitalei, pledează nevinovat în cauza penală în care este învinuit, dar și acuză Procuratura și „regimul Plahotniuc-Dodon” de fabricarea dosarului. Într-o conferință de presă, luni, fostul edil a declarat că martorii din dosarul parcărilor cu plată încearcă să dea vina pe el ca să scape de răspundere. „Ei sunt cu vorbele, de partea mea sunt faptele și documentele, care sunt confirmate prin tot ceea ce am prezentat la conferința precedentă și, respectiv, tot ceea ce am prezentat și în instanța de judecată, dar ei se ascund și recurg la minciuni”, a declarat liderul PL, citat de IPN.
Dorin Chirtoacă spune că există documente care fac parte din dosar, însă acestea au fost ascunse. Potrivit fostului primar, cei aduși în instanță spun că, în noiembrie-decembrie 2015, ar fi primit ordin de la el să semneze contractul parcărilor cu plată, însă, încă din mai 2015, grupul de lucru condus de viceprimarul Nistor Grozavu a aprobat un caiet de sarcini în care era prevăzută semnarea contractului în termen de 30 de zile de la anunțarea câștigătorului. De asemenea, era prevăzut cine să semneze, și anume viceprimarul. „Cu alte cuvinte, în mai 2015, dânșii deja aveau decis cu cine, cum și când să semneze contractul parcărilor cu plată. Nu în noiembrie, dar în mai, iar luna mai, după cum știm, este înaintea lunii noiembrie. De aceea, unde mai este loc de ordine date în luna noiembrie, dacă în luna mai deja era luată decizia de a semna contractul”, a mai spus Dorin Chirtoacă.
Liderul PL a menționat că în cadrul urmării penale, precum și în instanța de judecată, nici procurorii, nici ceilalți nu au spus că ar fi fost date ordine de falsificare a caietului de sarcini. „Păi, dacă aș fi fost implicat, așa cum susține Procuratura, cu procente, cu interese și așa mai departe, nu trebuia să fiu eu din capul locului căpetenia la toată această infracțiune? Cum se explică faptul că în luna mai dumnealor fac pe ascuns niște lucruri și după aceea apar eu în luna noiembrie ca să le dau ordine ca să facă încălcări mai departe? Care este logica acestor lucruri? Și chestiunea asta cu falsificarea studiului de fezabilitate și înlocuirea lui cu caietul de sarcini este ascunsă de toți. Și de așa-numiții martori din proces, care au făcut asta, și de Procuratură. De ce este ascunsă? De ce nu se scoate la suprafață faptul că 200 de mii de euro, cât am plătit noi pentru acest studiu de fezabilitate, au fost aruncați la coșul de gunoi și s-a înlocuit cu această fițuică, numită caietul de sarcini”, a spus Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă este cercetat în dosarul parcărilor cu plată din mai 2017. El se află sub control judiciar, fiind învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin.