353 de pretendenți la cele 51 de mandate de deputat decise în circumscripțiile uninominale

Până pe 25 ianuarie, consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale uninominale au  înregistrat 246 de concurenți electorali, dintre care 25 sunt independenți. 107 dosare mai sunt în proces de examinare, urmând să fie pronunțate decizii în cel mult șapte zile din data depunerii, transmite IPN.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din totalul celor 360 de dosare depuse, șapte au fost respinse.

Perioada de depunere a cererilor pentru înregistrare în calitate de concurent electoral s-a încheiat joi, 24 ianuarie. În circumscripția națională și-au depus dosarele 15 partide, iar nouă dintre ele au fost deja înregistrate.

La alegerile parlamentare din 24 februarie, 50 de deputați vor fi aleși în circumscripția națională, pe liste de partid, iar alți 51 vor fi aleși în circumscripțiile uninominale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.