Vladimir Socor: Politica externă a Moldovei este cea a unui stat capturat
Print Send by email
16:13, 12 Oct 2018

Există o discrepanță între conceptul de parcurs european, integrare europeană și realitățile din Republica Moldova, menționează analistul politic occidental Vladimir Socor. În cadrul unei dezbateri organizate la București de către Fundația Universitară a Mării Negre, expertul a calificat politica externă a Moldovei ca fiind a unui stat capturat, pusă în slujba celui care controlează acest stat, transmite IPN.

Potrivit lui Vladimir Socor, Uniunea Europeană a mizat ceva vreme pe Alianța pentru Integrare Europeană, din care făcea parte și PDM, partid condus de Vlad Plahotniuc. Dar actuala Comisie Europeană s-a dumerit și practic a ostracizat guvernarea domnului Plahotniuc. „Târziu, i-a trebuit mult timp ca să își dea seama de realitate, dar a făcut-o”, menționează analistul. Comisia Europeană și Parlamentul European au suspendat finanțarea macroeconomică pentru Moldova.

Vladimir Socor spune că fostul ambasador al Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, a avertizat Bruxellesul, pe parcursul mai multor ani, să nu asocieze imaginea Uniunii Europene în Republica Moldova cu persoana lui Vlad Plahotniuc și guvernarea acestuia. Câțiva ani, Pirkka Tapiola nu a fost ascultat și Comisia Europeană a procedat aproape invers. Dar actuala Comisie Europeană a corectat această politică și, potrivit analistului, nici nu putea să facă altfel după furtul miliardului, după adoptarea sistemului de vot care garantează partidului lui Igor Dodon locul al doilea în sistemul politic moldovenesc și după invalidarea alegerilor din Chișinău.

Referindu-se la relația cu SUA, Vladimir Socor a spus că, lipsită de legitimitate pe plan intern, guvernarea de la Chișinău caută un substitut extern. Dar Moldova nu  este o prioritate pe agenda Washington-ului. La fel, nu este nici o prioritate a Moscovei, contrar a ceea ce se crede. Vlad Plahotniuc dorește să normalizeze relațiile cu Federația Rusă, prin parteneriatul cu Igor Dodon. Parteneriatul se vede din faptul că Vlad Plahotniuc, în ultimii ani, a lăsat liber să crească Partidul Socialiștilor. „Apoi, domnul Plahotniuc l-a făcut pe domnul Dodon președinte”, spune Vladimir Socor. Igor Dodon a câștigat alegerile  parlamentare la mică diferență de Maia Sandu. Și această mică diferență, afirmă analistul, a fost asigurată de atacurile mediatice la adresa Maiei Sandu ale holdingului mediatic al lui Vlad Plahotnuc.

Analistul a mai spus că negocierea unui statut special pentru Transnistria ar „ipoteca” viitorul Republicii Moldova, ar bloca permanent atât opțiunea unionistă, cât și opțiunea europeană. „Ambele aceste opțiuni, care după părerea mea se intersectează, vor deveni imposibile în cazul rezolvării, în ghilimele, a problemei transnistrenei prin oferirea statutului special”, a spus Vladimir Socor. Potrivit analistului, opțiunea de statut special nu este legitimă în practica diplomatică sau constituțională a unui stat care, cel puțin în teorie, dorește un parcurs european, nemaivorbind de un eventual parcurs unionist.

Statutul special implică egalitate de drepturi între Chișinău și Tiraspol. După Transnistria, s-ar declanșa o reacție în lanț, este convins analistul. Și Găgăuzia ar solicita statut special, după aceea și raionul majoritar bulgar Taraclia, apoi și orașul predominat rusofon Bălți. „Am descris acest posibil proces ca pe o cantonalizare a Republicii Moldova. Nu ar fi o federalizare bilaterală Chișinău-Tiraspol, ci o cantonalizare, deci fărâmițare, a teritoriului și dezorganizarea statului”, a conchis Vladimir Socor.

Dezbaterea desfășurată la București de către Fundația Universitară a Mării Negre a avut genericul: „Republica Moldova Azi. Integrare europeană între speranțe și dezamăgiri”. De la Chișinău, la dezbatere au participat liderii PAS, Maia Sandu, și PPPDA, Andrei Năstase.


(2) comentarii
realist
17:47, 12 Octombrie 2018

Mai bine il dadea afara cu totul

admin
17:48, 12 Octombrie 2018

Se stabilesc zilnic relatii cu diferite state, iar debilul acesta zice de stat capturat? Ori e prost, ori nu se uita la stiri

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"Conferințe IPN [HD] Fundația Roma Awareness
Conferințe IPN [HD] | Centrul pentru Jurnalism IndependentConferințe IPN [HD] | Grupul de inițiativă al Adunării Consultative
Vezi toate
banner creditex