Curtea s-a expus cu privire la dreptul cetățenilor de a iniția referendumuri legislative
Print Send by email
11:41, 02 Oct 2018

Cetățenii au dreptul să inițieze desfășurarea referendumurilor legislative în condițiile legii. Până la reglementarea procedurii de inițiere a referendumurilor legislative și de oficializare a rezultatelor acestora, competența de a verifica validitatea textelor supuse referendumurilor, precum și de a oficializa rezultatele acestora, îi aparține Parlamentului. Curtea Constituțională a emis marți, 2 octombrie, hotărârea respectivă ca urmare a unei sesizări înaintate de un grup de deputați din Partidul Liberal Democrat, transmite IPN.

Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Curtea s-a expus după ce, la începutul lunii aprilie, Grupul de inițiativă pentru anularea sistemului mixt de vot, prin intermediul unui grup de deputați din Partidul Liberal Democrat, a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind dreptul cetățenilor la inițierea referendumurilor legislative. Reprezentanții grupului au precizat că prin „această adresare magistraților constituționali li s-a cerut să spusă cui îi aparține puterea în statul Republica Moldova: poporului sau unui grup de persoane cu interese”.

ONG-iști au amintit despre cele două încercări eșuate de înregistrare a grupului de inițiativă în vederea organizării unui referendum pentru anularea sistemului mixt de vot. Magistrații constituționali urmau să spună dacă cetățenii au sau nu dreptul la referendumuri legislative, în condițiile în care Comisia Electorală Centrală, atunci când a refuzat a doua oară înregistrarea grupului de inițiativă, a făcut trimitere la un aviz al Comisiei juridice a Parlamentului, potrivit căruia în Constituție referendumurile legislative nu sunt expres reglementate.

CEC a refuzat pe 12 martie pentru a doua oară, înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea a referendumului de anulare a votului mixt. În hotărârea CEC, adoptată cu majoritatea de voturi, se face trimitere inclusiv la o decizie anterioară a Curții Constituționale, în care se accentuează că Parlamentul este singura instituție care poate iniția un referendum de modificare a legislației.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"Conferințe IPN [HD] Fundația Roma Awareness
Conferințe IPN [HD] | Centrul pentru Jurnalism IndependentConferințe IPN [HD] | Grupul de inițiativă al Adunării Consultative
Vezi toate
banner creditex