Fostul primar interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, propusă de către PDM la funcția de ministru al sănătății, muncii și protecției sociale, spune că va fi un ministru neafiliat politic, va munci pentru Moldova, pentru moldoveni, pentru ca ei să aibă parte de servicii medicale mai bune și de echitate socială, transmite IPN.
Într-o postare pe Facebook, Silvia Radu a scris că propunerea a venit din partea premierului Pavel Filip și că a fost una neașteptată. S-a gândit, a analizat și, după ce i-a fost prezentat proiectul, care presupune o abordare de management instituțional dinamic, a acceptat.
„Sunt un om format în zona managementului, am o experiență care poate fi folosită și cred că acest lucru mă poate ajuta la reformarea celor două domenii extrem de sensibile, cel al sănătății și cel social”, a scris Silvia Radu.
Silvia Radu a fost primar interimar al municipiului Chișinău din noiembrie 2017 – până în mai 2018. A candidat independent la alegerile din 20 mai, obținând 17,65% din voturile chișinăuienilor. Silvia Radu a participat și la alegerile din noiembrie 2016 pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. A fost director al companiei Gas Natural Fenosa.