Statutul de observator al Moldovei în Uniunea Euroasiatică va fi discutat la Soci
Print Send by email
06:23, 11 Mai 2018

Președintele Igor Dodon va merge săptămâna viitoare în orașul rusesc Soci, unde va avea loc ședința președinților a cinci țări, membre ale Uniunii Euroasiatice – Federația Rusă, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Armenia. În cadrul ședinței, care va avea loc pe 14 mai, se va discuta subiectul acordării Republicii Moldova a statutului de observator în cadrul Uniunii. Anunțul a fost făcut de șeful statului în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Igor Dodon a declarat că anul trecut, în luna aprilie, a semnat un memorandum de colaborare între Republica Moldova și Uniunea Euroasiatică și a depus o solicitare din partea Republicii Moldova pentru a obține statutul de observator. Potrivit lui, statutul de observator nu contravine acordurilor deja semnate cu Uniunea Europeană și cu unele țări. „Sper foarte mult că pe 14 mai Republica Moldova va obține acest statut de observator al Uniunii Euroasiatice”, a afirmat președintele. Potrivit lui, acest statut oferă posibilitatea de a afla mai multe despre Uniune și acces mai mare pe piețele euroasiatice.

De asemenea, șeful statului spune că în cadrul vizitei la Soci va avea prima întrevedere cu președintele reales al Rusiei, Valdimir Putin, cu care va discuta mai multe subiecte de pe agenda bilaterală. Tot în cadrul vizitei la Soci, președintele va avea întrevederi cu noul premier al Armeniei și cu președintele Belarusului.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Asociația Promo-LEX

Controlul asupra Societății Civile din Regiunea Transnistreană ”OFICIALIZAT”

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Împotriva lui F.Ghelici se pregătește o provocație cu scopul lichidării fiziceConferințe IPN [HD] Aplicarea forței și a gazelor lacrimogene contra creștinilor pașnici
Conferințe IPN [HD] |  Impactul deciziilor recente ale Consiliului PVE  asupra RMConferințe IPN [HD] | Poziția PP Voința Poporului față de rezultatele alegerilor locale noi
Vezi toate
banner creditex