Republica Moldova este interesată de a prelua experiența pozitivă pe care o are Lituania în implementarea reformelor. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul lituanian, Saulius Skvernelis, care se află într-o vizită în Moldova în perioada 26-27 aprilie, transmite IPN.
„Cabinetul de miniștri lituanian a mers pe o agendă de reforme care se aseamănă cu agenda noastră. Au mers pe reforme în educație, în domeniul sănătății, a sistemului de pensii, a sistemului fiscal, dar și a administrației publice”, a precizat Pavel Filip. Premierul a mai spus că Lituania va rămâne aliatul și prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, preluând experiența reușită a Lituaniei în acest sens.
Pavel Filip a accentuat relațiile constructive și de prietenie dintre cele două state și a mulțumit omologului său pentru susţinere şi solidaritate. „Calea spre UE este una lungă și grea, dar oricât de greu ar fi acest drum, mai ușor este de parcurs când simți alături de tine sprijinul și umărul prietenilor. Republica Lituania este un prieten adevărat pentru Republica Moldova”, a spus Pavel Filip.
Premierul moldovean a amintit că Republica Moldova a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Lituania și a venit cu un îndemn: „Vă rog sa fiți primii care ne veți felicita atunci când vom deveni membru UE”.
La rândul său, prim-ministrul Saulius Skvernelis a spus că își dorește ca aspiraţiile europene ale Republicii Moldova să fie atinse, iar Lituania va rămâne prietenul şi aliatul Moldovei în acest parcurs. Oficialul a apreciat progresele în realizarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, inclusiv creșterea exporturilor de produse moldovenești pe piața europeană.