USR își exprimă sprijinul pentru Andrei Năstase în alegerile locale din Chișinău

Partidul Uniunea Salvați România (România) și-a anunțat susținerea pentru candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, în alegerile locale noi din Chișinău.

Într-o conferință de presă la IPN, Matei Dobrovie, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor din cadrul Camerei Deputaților, spune că partidul pe care-l reprezintă face acest lucru pentru că de la Primăria Chișinău se dă semnalul în perspectiva alegerilor parlamentare, iar mizele pentru Moldova sunt uriașe. Oficialul susține că mizele țin de apropierea Moldovei de Uniunea Europeană și de România cu adevărat sau intrarea acesteia într-o zonă apropiată de Rusia, de unde nu se va mai putea discuta nici despre parcurs european și nici despre unire.

„Credem că singura soluție pentru ca acest trend negativ să fie blocat este retragerea „candidaților iepurași”, iar Andrei Năstase să fie susținut de toate forțele așa-zise proeuropene, unioniste, etc. pentru a contracara binomul Plahotniuc-Dodon, care are interesul ca în turul doi să ajungă cei doi candidați ai săi: Ion Ceban și Silvia Radu”, a conchis oficialul român.

Radu Mihail, senatorul pentru românii din afara granițelor, responsabil de relațiile internaționale în Biroul Național al USR, spune că în timpul vizitei sale în Republica Moldova, au avut discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate, PPPDA și Partidul Liberal Democrat. Oficialul spune că au fost obținute punctele de vedere privind evoluția politică din Republica Moldova și modul în care ei își propun să implice mai bine cetățenii pentru a reuși să țină Moldova pe traseul de modernizare și europenizare.

Oficialii români cred că acest an este crucial pentru Republica Moldova, iar România trebuie să susțină foarte puternic actorii schimbării pozitive în Republica Moldova: ONG-uri, societate civilă puternică, presă independentă, partide noi care au nevoie de sprijin, toate entități care „optează pentru dezoligarhizare și europenizare”.

Pe de altă parte, spun deputații USR, toți interlocutorii, cu care au discutat în ultimele zile, au subliniat că există pericolul ca masă critică de transformare a Republicii Moldova să se piardă, dacă la alegerile din toamnă nu vor câștiga forțele autentic pro-europene și antioligarhice, adică PPPDA și PAS.

Totodată, USR menționează că, în calitatea sa de partid de opoziție, își propune să urmărească și să evalueze unde ajung banii oferiți drept asistență Republicii Moldova și să aprecieze cât de vizibile sunt aceste investiții aici.

  • matei dobrovie despre sustinerea candidaturii lui andreinastase.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE