Liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Marian Lupu, consideră că articolul 13 din Constituție trebuie să rămână neschimbat pe motivul că, după decizia Curții Constituționale, în pachetul constituțional deja se regăsește definiția de limbă română pentru asigurarea abordării europene „Unitate prin diversitate”. Astfel, în opinia deputatului democrat, neschimbarea articolului 13 ar însemna asigurarea respectului față de oricare cetățean din țară și dreptul lui la autoidentificare etnică, culturală și lingvistică.
„Dincolo de faptul că este o abordare strict europeană, mai este încă o condiție foarte importantă pentru păstrarea identității statale a Republicii Moldova. Cei care promovează cu vehemență eliminarea din art. 13 a definiției de „limbă moldovenească”, nu se opresc doar la limbă, haideți să privim în jur care este realitatea, doar nu se promovează conceptul: o limbă, două națiuni, două țări, se promovează alt concept: o limbă, o națiune, o țară. Eu am fost mereu pentru statalitatea și suveranitatea Republicii Moldova, ca și majoritatea covârșitoare a colegilor din Partidul Democrat și asta este poziția oficială a partidului. Respectiv, având această idee, noi vom apăra și vom promova în continuare valorile de suveranitate și independență ale statului Republica Moldova”, a declarat Marian Lupu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
Întrebat despre războiul declarațiilor pro-unire și anti-unire pe care le-au semnat mai mulți consilieri din primăriile mai multor localități, Marian Lupu a spus că este vorba despre o luptă inventată. Potrivit lui, aceasta nu reprezintă agenda reală pentru cetățenii țării și nu este altceva decât o pornire a campaniei electorale. „Și unii, și alții, și cei care vin cu promovarea acestei idei de unionism, cât și socialiștii, de altă parte, au un mare interes – să facă ca lumea în Republica Moldova să creadă că, uite, asta este adevărata problemă și asta determină agenda reală a țării noastre. Nu este adevărat, categoric, nu. Însă o asemenea tactică este foarte importantă atât pentru socialiști, cât și pentru unioniști”, a notat politicianul.
Deputatul s-a referit şi la consfințirea în Constituție a vectorului european, dar şi la anumite condiționări care ar exista din partea a două formațiun: Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat, şi anume modificarea articolului 13 din Constituție, privind limba de stat, și renunțarea la statutul Moldovei de membru CSI. „Este un subiect atât de important pentru Republica Moldova, mă refer la perspectiva europeană și consfințirea acestei direcții strategice în Constituția țării, atât de importantă ziceam, încât loc pentru șantaj și condiționalități nu este. Asta este viziunea mea și a fracțiunii Partidului Democrat. Nu poți să te joci cu condițiile atunci când este vorba de o decizie crucială pentru prezentul și viitorul țării noastre”, a opinat democratul.
Marian Lupu a mai spus că votul pentru stipularea vectorului extern în Constituție va fi un exercițiu de mare responsabilitate pentru toate partidele pro-europene. Potrivit lui, decizia rămâne la latitudinea PL și a PLDM. Și atunci, în momentul votului, va deveni foarte și foarte clar ce este cel mai important pentru fiecare partid pro-european și în ce măsură fiecare, care se numește partid pro-european, este cu adevărat pro-european.