NATO nu este pregătită să treacă Prutul, opinie
Print Send by email
05:52, 12 Oct 2017

Alianța Nord-Atlantică nu este pregătită deocamdată să treacă Prutul. Declarația în acest sens a fost făcută de către Victor Juc, vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe, în cadrul emisiunii „Geopolitica” de la postul de televiziune Noroc TV, transmite IPN.

„Nu este întâmplător faptul că la Comisia pentru securitate civilă, problema Republicii Moldova nu a fost pusă pe ordinea de zi motivându-se că nu este un stat cu ieșire la Marea Neagră”, susține Victor Juc.

Cercetătorul menționează că este foarte dificil de a convinge Federația Rusă să evacueze Grupul operativ și arsenalul din regiunea transnistreană. „Aici este nevoie de o coparticipare internațională largă, cu Ucraina – coridor verde, cu Franța – să aducă cuptoare de tip melanj care să caseze armamentul netransportabil”, spune Victor Juc.

Istoricul Sergiu Musteață a afirmat că perspectivă în soluționarea conflictului transnistrean nu prea există dacă liderii de la Chișinău și Tiraspol nu vor discuta deschis despre pașii care urmează să-i întreprindă. „Fără acordul statelor vecine și fără acordul puterilor mari eu nu văd o soluție rapidă în acest sens. Rusia trebuie convinsă să-și retragă armata și să ne respecte statutul de neutralitate și acele acorduri semnate între două state independente”, spune istoricul.

Potrivit lui, problema implicării NATO este delicată, deoarece chiar dacă Republica Moldova este asociată în Alianța Nord-Atlantică, pretențiile față de această organizație militară nu pot fi mari. „Putem cere o mediere în facilitarea discuțiilor, dar nicidecum o implicare directă a statelor NATO”, spune Sergiu Musteață.

În opinia celor doi invitați ai emisiunii, prioritar pentru Republica Moldova actualmente este evacuarea Grupului operativ de trupe rusești care staționează absolut ilegal pe teritoriul țării.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

IPP organizează...

Cercetarea, social media & IT împotriva dezinformării – OdnoHACK! MOLDOVA 2017

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane.Conferințe IPN [HD] | Aautorii insistă asupra demiterii directorului AGEPI.
Conferințe IPN [HD] | Drepturile Animalelor În R.M. au nevoie de promovare politică.Conferințe IPN [HD] | Acționăm împreună pentru o apă mai bună!
Vezi toate
banner creditex