Prim-ministrul Pavel Filip s-a referit, în cadrul ședinței Guvernului, la speculațiile pe marginea realizării de către Republica Moldova a condiționalităților pentru obținerea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene. Potrivit premierului, jumătate din condiționalități au fost îndeplinite. „Suntem absolut în termen și nu există nicio problemă în legătură cu aceasta”, a declarat șeful executivului, transmite IPN.
Premierul a menționat că majorarea încasărilor bugetare în anul curent, care acoperă toate cheltuielile planificate, a permis neincluderea în proiectul rectificat al bugetului pentru anul 2017 a primei tranșe din asistența macrofinanciară oferită de UE. În același timp, Pavel Filip a precizat că această asistență din motive tehnice ar putea să nu ajungă anul acesta, dar la sigur va fi primită anul viitor.
Totodată, Pavel Filip a salutat adoptarea, la 10 octombrie, de către Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul European a unei rezoluții prin care țările din Parteneriatul Estic care au obținut rezultate în urma reformelor, printre care se numără și Republica Moldova, vor primi sprijin suplimentar, inclusiv financiar. „Este încă o confirmare că reformele noastre sunt cele potrivite și că munca noastră este observată”, a menționat prim-ministrul.