PLDM îndeamnă forțele de dreapta să creeze un parteneriat politic pro-european

Partidul Liberal Democrat din Moldova face apel către toate forțele de dreapta pro-europene de opoziție să creeze un parteneriatul politic pro-european. Irosirea acestei șanse va transforma iremediabil Republica Moldova în cea mai săracă țară din Europa, cu o zonă depopulată. O va transforma într-o spălătorie regională a banilor de proveniență dubioasă și într-o mare problemă la granița UE. Declarația aparține președintelui PLDM, Viorel Cibotaru.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele PLDM a spus că dezbaterile din 3 octombrie din Parlamentul European au arătat clar că guvernarea socialist-democrată de la Chișinău duce Moldova în trecutul întunecat și izolat, iar cele mai notabile realizări de la 2009 încoace, precum semnarea Acordului de Asociere și liberalizarea regimului de vize, sunt puse sub semnul întrebării de către alianța camuflată PDM-PSRM. „Planurile acestei majorități de facto sunt de a transforma Moldova într-o feudă autoritară, conduc spre izolarea țării pe plan internațional și spre lipsirea ei de resurse de dezvoltare, de imagine și perspectivă”, a declarat Viorel Cibotaru.

Liderul PLDM a mai spus că, în pofida declarațiilor privind parcursul pro-european și dorința de a face o coaliție postelectorală cu partide de dreapta pro-europene, PDM își continuă acțiunile de distrugere sistematică a partidelor de opoziție, de erodare a instituțiilor statului și a autorităților locale, prin epurări de cadre și corupere a primarilor și consilierilor locali din partea PLDM și a altor partide de opoziție.

Vicepreședintele PLDM, Tudor Deliu, președinte al fracțiunii parlamentare a liberal-democraților, a remarcat că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Moldova este justiția. Guvernarea folosește justiția în folos personal, iar aceasta selectiv rezolvă unele cazuri. De aceea, în această sesiune parlamentară, PLDM va evalua activitatea instituțiilor de forță și, în conlucrare cu societatea civilă, va veni cu aprecierea lucrurilor și cu propuneri pentru redresarea situației. „Pentru că țara se confruntă cu migrația, cu salarii mici și alte probleme sociale, PLDM va veni și cu inițiative legislative pentru a face o dreptate socială între cetățenii Republicii Moldova. Totodată se va orienta spre problemele care sunt în Diasporă în contextul schimbării sistemului de vot”, a spus Tudor Deliu.

Vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujorean, este de părere că cetățenii Republicii Moldova asistă la un proces distructiv, pe cât de periculos, pe atât de calculat al unor lideri politici care nu au drept scop schimbarea spre bine a vieții din Moldova. „Ei au ca și țel conservarea acestei puteri pe care o dețin în totalitate și extinderea la nivel de localitate și substituirea interesului de stat, fie el local sau național, cu propriile interese”, a spus Alexandru Bujorean.

Reprezentanta tineretului liberal-democrat, Anastasia Cojocari, a îndemnat tinerii să se implice în construirea unei Moldove pro-europene. „Noi, tinerii, suntem puși în fața faptului de părăsi familiile, soții și copii pentru a pleca peste hotare și a ne căuta un post de muncă undeva printre străini. Noi, tinerii, trebuie să creăm o platformă mai sănătoasă pentru tinerii care vor cu adevărat un viitor acasă”, a spus Anastasia Cojocari.

Cât privește viitoarele alegeri parlamentare, PLDM nu a decis încă dacă va participa independent sau în cadrul unui bloc electoral. 

  • viorel cibotaru despre apelul catre fortele de dreapta pro-europene.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.