PDM va susține politic conceptul MJ privind reformarea organelor de control
Print Send by email
13:32, 10 Oct 2017

Partidul Democrat va susține politic conceptul Ministerului Justiției privind reformarea unor organe de drept la capitolul efectuării controalelor. Anunțul a fost făcut de către deputatul Sergiu Sârbu, secretarul fracțiunii PDM din Parlament, după ședința tradițională de la sediul partidului, transmite IPN.

„Propunerea legislativă pentru care ni s-a cerut azi suportul politic are scopul de a elibera mediul de afaceri de presiunea organelor de drept, sporirea mecanismului de protecție împotriva controalelor excesive ale acestora, împotriva perchezițiilor abuzive, acțiuni care fac imposibilă activitatea economică”, a declarat Sergiu Sârbu.

Proiectul prevede, în cazul infracțiunilor economice, să fie pus accentul pe recuperarea prejudiciului cauzat, pe îndepărtarea greșelilor și prevenirea acestora pe viitor. O faptă va fi considerată penală doar după ce au fost epuizate mecanismele de remediere sau dacă este la nivelul gravității care reprezintă un risc iminent pentru ordinea publică, securitatea și siguranța persoanelor, mediului înconjurător etc.

Sergiu Sârbu a adăugat că proiectul este inspirat în mare parte din observațiile pe care mediul de afaceri le-a transmis, observații care țineau de abuzurile atestate în domeniu timp de mai mulți ani.


(1) comentarii
Efim
15:11, 10 Octombrie 2017

Agentii economici s-au saturat de atitea controale. E timpul ca ei sa se simta mult mai protejati. Ajunge cit au fost terorizati pe timpul guvernarii PLDMiste.

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS