Situația din Republica Moldova, din nou subiectul unor dezbateri în Parlamentul European
Print Send by email
03:18, 04 Oct 2017

În ajunul Summitului Parteneriatului Estic, care se va desfășura pe 24 noiembrie la Bruxelles, situația politică din Republica Moldova a fost din nou subiectul unor dezbateri în Parlamentul European. Ajutoarele financiare pe care UE le va acorda în continuare Republicii Moldova vor depinde de atitudinea Chișinăului față de angajamentele pe care și le va asuma în cadrul unui memorandum de înțelegere ce urmează să fie semnat între cele două părți. Declarația a fost făcută de către Christos Stylianides, comisarul european pentru ajutoare umanitare și managementul crizelor, în numele Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, transmite IPN.

Potrivit unei declarații prezentate în plenul Parlamentului European marți seara, 3 octombrie, de către Christos Stylianides, UE va continua să observe îndeaproape tot ce se întâmplă în Republica Moldova. Potrivit declarației, UE va monitoriza strict modul în care autoritățile de la Chișinău vor ține cont în continuare de recomandările partenerilor internaționali referitor la noul sistem electoral. Christos Stylianides a amintit că Republica Moldova are cu UE semnat un program de sprijin pentru sectorul de judiciar, dar deocamdată rămân suspendate alocarea fondurilor din program, deoarece nu s-au făcut progrese suficiente pentru a justifica efectuarea transferurilor. „O democrație sănătoasă nu numai că depinde de o legislație electorală bună, dar are nevoie și de un sistem judiciar adecvat, puternic, și de o luptă clară împotriva corupției”, a declarat Christos Stylianides.

Un comentariu pe marginea declarației a avut Cristian Preda, deputat al grupului Partidului Popular European. Acesta a amintit că guvernarea de la Chișinău nu a luat în considerare recomandările Comisiei de la Veneția și a votat trecerea la un nou sistem electoral. Eurodeputatul crede că votul mixt este o înțelegere între președintele Igor Doron și liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care conduc în prezent cele mai influente partide politice de la Chișinău, și ar dori eliminarea celorlalte formațiuni politice. Cristian Preda a cerut repetat Parlamentului European să solicite Comisiei Europene suspendarea transferului ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro.

Petras Austrevicius, deputat al Grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, a spus că la nivelul UE stârnesc îngrijorare procedurile judiciare imparțiale aplicate la Chișinău de către instanțele de judecată. Eurodeputatul s-a referit la dosarul primarului general de Chișinău, suspendat, Dorin Chirtoacă. „Numai un sistem judiciar depolitizat poate să dea sentințe corecte. Văd că Moldova ratează în acest sens. Am o poziție critică privind viitorul european al Moldovei. Țara va continua să piardă până în momentul în care autoritățile ei vor ajunge la o concluzie privind construirea unei Moldove europene”, a spus Petras Austrevicius.

Igor Soltes, eurodeputat care a condus misiunea Parlamentului European de monitorizare a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, s-a întrebat dacă mai are rost ca UE să trimită fonduri către Republica Moldova, dacă acestea nu fac altceva decât să dispară. Acesta susține că la Chișinău justiția nu lucrează în vederea recuperării banilor furați din sistemul bancar, corupția este în creștere, iar libertatea mass-media și libertatea de opinie, sunt restrânse. „Se face politică prin arestarea oponenților politici, nu există un sistem juridic viabil, nepărtinitor. Toate aceste elemente trebuie să ne îngrijoreze. Dată fiind situația, eu cred că Parlamentul European trebuie să joace un rol”, a declarat Igor Soltes.

Potrivit lui David McAllister, eurodeputat german din partea PPE, dacă nu sunt realizate progrese în implementarea reformelor, acest lucru trebuie să aibă consecințe financiare. „Mai puțin pentru mai puțin”, a spus David McAllister.

Bas Belder, deputat al Grupului pentru Independență și Democrație, a declarat că votarea sistemului de vot mixt înseamnă că la Chișinău statul de drept va fi în continuare slăbit și nu va permite existența unei opoziții politice democratice. „Alegerile din toamna viitoare nu se prezintă sub cele mai bune auspicii. Situația este cu adevărat îngrijorătoare. Și trebuie oare să se dea 100 de milioane de euro ajutor macrofinanciar acestei țări în aceste condiții?”, s-a întrebat Bas Belder.

Unii deputați au pledat pentru acordarea ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro doar după ce vor fi înainte un șir de condiții clare pentru realizarea reformelor, iar ulterior să fie analizate rezultatele implementării acestora și apoi debursarea sumelor. „Nu trebuie să ne fie teamă să înaintăm condiții Moldovei. Cetățenii asta așteaptă de la noi, nu să semnăm cecuri mari și ulterior nu se face nimic”, a spus eurodeputatul român Siegfried Mureșan.

„Lucrurile care se petrec la Chișinău nu fac din Republica Moldova un stat candidat la UE”, a spus Marian Jean Marinescu, deputat al grupului Partidului Popular European.

Pe de altă parte, alți deputați au criticat poziția colegilor cu poziții dure, acuzându-i că cerând suspendarea ajutorului financiar pentru Republica Moldova, o va înapoia de pe drumul european pe care a pornit acum câțiva ani.

Victor Boștinaru, deputat al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților a amintit că Guvernul de la Chișinău a cerut Federației Ruse retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova precum și de inițiativa Partidului Democrat de a introduce în Constituție integrarea europeană drept vectorul strategic de dezvoltare al Moldovei. „Aceste fapte demonstrează că acțiunile nu sunt în complicitate cu Rusia. Dacă nu sprijinim Republica Moldova astăzi, o dăm gratis Rusiei”, a spus Victor Boștinaru.

Norica Nicolai, deputat al Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, a atras atenția asupra faptului că dacă UE nu va ajuta acum Republica Moldova cu cele 100 de milioane de euro, le va obține din partea Federației Ruse și astfel UE va deveni irelevantă pentru cetățenii moldoveni. „Și este păcat pentru ceea ce am investit noi în sprijinul cetățenilor moldoveni care sunt europeni”, a declarat Norica Nicolai.

Deputatul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, Andi Cristea, a spus că Republica Moldova se află pe drumul cel bun, situația economică a Moldovei se stabilizează, iar susținerea europeană trebuie să continue pentru că reformele sunt în plină desfășurare. „Există și în continuare multe provocări interne, dar implementarea Acordului de Asociere progresează într-un ritm stabil. Următoarele luni vor fi cruciale pentru a confirma această tendință pozitivă”, a declarat Andi Cristea.


(2) comentarii
Arcadie
09:43, 04 Octombrie 2017

Sper ca europarlamentarii mai putin vor asculta ce spun Maia si Nastase, si mai mult vor analiza rezultatele concrete din Republica Moldova. Pentru ca cei din opozitie sunt cointeresati ca in Moldova sa fie cit mai mare saracie.

Dumitrița
18:32, 04 Octombrie 2017

Contradictorialitatea a fost clară dintre PES și PPE, deci până la urmă nu e vorba de obiectivitate ci lobbysm de la nivel euro parlamentar. Finalitatea?! Moldova va avea in continuare suportul pentru dezvoltare, dar a fost un nou imbold pentru Filip sa nu se relaxeze si s acontinue reformele.

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS