Inițiative legislative ale președintelui Igor Dodon
Print Send by email
15:24, 13 Sep 2017

În cazul decesului persoanei cu un an sau doi până la vârsta de pensionare, familia acestuia îi va putea ridica pensia timp de cinci ani. O inițiativă legislativă în acest sens a fost elaborată de către Președinție. Miercuri, 13 septembrie, în cadrul unui briefing de presă, șeful statului a prezentat o serie de inițiative legislative pe care intenționează să le înregistreze pentru a fi examinate în noua sesiune parlamentară, transmite IPN.

Una dintre inițiative vizează anularea legii prin care a fost majorată vârsta de pensionare. Igor Dodon menționează că prea puțini cetățeni ajung să ridice o pensie în Republica Moldova. Un alt proiect prevede indexarea pensiilor de două pe an. Șeful statului propune, de asemenea, majorarea salariilor personalului auxiliar tehnic din instituțiile statului.

O altă inițiativă prevede introducerea în politica bugetar-fiscală pentru 2018 a cotei zero pentru venitul reinvestit de către persoanele juridice. Această inițiativă, spune șeful statului, va fi un imbold pentru investiții străine în economie și pentru combaterea economiei tenebre. Igor Dodon mai propune aplicarea cotei TVA de 20% în agricultură, cu restituirea acesteia agricultorilor sub formă de subvenții în decurs de cinci zile.

O altă inițiativă legislativă prevede impozitarea cu 36% a veniturilor obținute de către băncile comerciale din diferența de curs valutar. „Se joacă cu schimbul valutar din contul nostru, fac speculații de curs, cresc preturile și trebuie să plătească impozite la stat din câștiguri”, a declarat Igor Dodon.

Un program pentru familiile tinere, promovat de Președinție, prevede oferirea creditelor ipotecare, sub garanția statului, pentru o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă anuală de până la 5%. „Mă voi adresa partenerilor externi pentru a găsi surse de finanțare în acest sens, pentru a oferi tinerilor o posibilitate și o motivare suplimentară tinerilor să rămână în țară”, s-a angajat Igor Dodon.

Președintele s-a referit și la prezentarea cu întârziere spre examinare a proiectelor bugetelor țării. Inițiativa legislativă pe care o va propune prevede ca, până la 1 iunie, aceste proiecte să fie examinate în Guvern, iar până la 15 octombrie –  în Parlament. Dacă nu se respectă termenele, să fie demis Guvernul.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS