Masanobu Yoshii: Relațiile moldo-japoneze urmează a fi intensificate
Print Send by email
05:08, 20 Mar 2017

Ambasadorul Japoniei la Chișinău, Masanobu Yoshii, susține că pe parcursul celor 25 de ani de relații diplomatice dintre Republica Moldova și Japonia, cele două state au cooperat, au semnat acorduri și aceste relații urmează a fi intensificate și aprofundate. În cadrul emisiunii „Loc de dialog”, la Radio Moldova, diplomatul a menționat că Japonia a acordat Republicii Moldova asistență în diverse domenii și Japonia rămâne a fi un partener important al Republicii Moldova, transmite IPN.

Diplomatul nipon a menționat că, prin proiecte și asistență, Japonia vrea să facă viața moldovenilor mai bună și vrea să ajute Republica Moldova să fie o țară mai stabilă din punct de vedere economic. În ultima perioadă au fost semnate un șir de acorduri de grant pentru susținerea mai multor sectoare. Unul dintre acestea este sectorul agricol. Potrivit ambasadorului, agricultura, dar și industria stau la baza unei economii prospere. De asemenea, au fost semnate contracte de grant în domeniul sănătății și al educației.

 Oficialul a mai menționat că Japonia importă produse alimentare din Moldova, vinurile moldovenești devin cunoscute în Japonia. Totodată, investitorii niponi se extind în Republica Moldova. Deja există mai mulți investitori care au venit în Republica Moldova și își dezvoltă o activitate, au creat locuri de muncă. Ambasadorul speră ca în viitor mai mulți investitori japonezi să vină în Republica Moldova, pe de o parte, investitorul își dezvoltă o afacere aici, pe de altă parte oferă locuri de muncă.

Masanobu Yoshii a declarat că la fel de importante sunt și relațiile social-culturale, care la stau la baza dezvoltării relațiilor de prietenie dintre cele două state. În acest sens în Republica Moldova sunt organizate activități pentru a promova cunoștințele despre Japonia și limba japoneză. Totodată, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Japonia, Ambasada Japoniei a organizat prima ediție a Festivalului filmului japonez, în cadrul căruia au fost prezentate trei filme.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Japonia au fost stabilite pe 16 martie 1992.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor.Conferințe IPN | Ziarul Timpul. Sondaj socio-politic.
Conferințe IPN [HD] | Lideri sindicali, Dezastrul în Federația Agroindsind,Conferințe IPN | ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor, Partea II
Vezi toate
banner creditex