Vasile Bumacov: Japonezii sunt cei de la care ai ce învăța
Print Send by email
05:07, 20 Mar 2017

Societatea japoneză este una care se respectă și care a reușit să implementeze un sistem economic performant, Japonia ajungând unul dintre cele mai dezvoltate state ale lumii. Pentru că se menține unită, continuă să se dezvolte rapid și acordă asistență practic țărilor de pe toate continentele lumii. Declarațiile aparțin ambasadorului Republicii Moldova la Tokyo, Vasile Bumacov. În cadrul emisiunii „Loc de dialog”, la Radio Moldova, diplomatul a declarat că japonezii sunt cei de la care ai ce învăța, transmite IPN.

Ambasadorul a menționat că ceea ce a reușit Japonia după cel de-al doilea război mondial este un miracol, inclusiv economic. Potrivit diplomatului, societatea niponă se respectă, a reușit să implementeze un sistem economic performant și se menține unită. Vasile Bumacov a declarat că japonezii au păstrat cultura și tradițiile cu sfințenie. La fel, au păstrat respectul unul față de altul, sunt modești, se bucură de viață și o combină atât de bine cu munca. Japonezii sunt cei de la care ai ce învăța.
„Iată ce înseamnă o societate nedezbinată și eu de fiecare dată mă gândesc că la noi este practic invers și acest lucru este un mare-mare neajuns pentru țara noastră”, a notat ambasadorul.

În ceea ce ține de acordarea asistenței pentru Republica Moldova, ambasadorul a menționat că, până a se decide, japonezii se documentează foarte bine și se asigură că sunt domenii de care beneficiază mai multă lume și că acestea vor avea un impact pozitiv asupra mediului. În acest context, anul trecut a fost unul destul de productiv pentru Republica Moldova, care a fost vizitată de mai multe misiuni nipone și proiectele comune vor continua.

Ambasadorul a mai spus că se străduiește să promoveze cât mai multe lucruri de acasă, astfel încât Republica Moldova să devină mai cunoscută în Japonia, inclusiv vinul moldovenesc printre consumatorii niponi. Diplomatul a mai spus că Republica Moldova are foarte multe produse bune, însă ele necesită a fi promovate. Personal, de exemplu, atunci când prezintă vinuri moldovenești,  se străduiește să gătească și bucate din bucătăria moldovenească, de mare succes bucurându-se zeama cu tăieții.

Vasile Bumacov a menționat că japonezii manifestă interes pentru Republica Moldova, inclusiv pentru evenimente cum ar fi Festivalul Vinului. Și Republica Moldova are nevoie de turiști niponi, dar are nevoie și de infrastructură, iar această ramură profitabilă trebuie dezvoltată. Ambasadorul speră ca și cât mai mulți moldoveni să reușeacă să viziteze Japonia, pentru că acolo sunt toate condițiile pentru a putea vizita multe locuri și lucruri, datorită transportului bine organizat.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Japonia au fost stabilite pe 16 martie 1992.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | PPDA privind corupția în subvenționare.Conferințe IPN [HD] | AO  ,,Moldova mea" propune sistemul electoral mixt.
Conferințe IPN [HD] |Ambasada Franței în RM. Forumul ,,Urbanismul în serviciul populației".Conferințe IPN [HD] | Maia Bănărescu la raport
Vezi toate
banner creditex