Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a autosesizat pe marginea subiectului despre apariţia pe reţelele de socializare a informaţiilor şi fotografiei ce prezintă buletinul de vot pe care a fost aplicată ştampila „Votat” în dreptul candidatului Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CEC, conform informaţiei de pe buletinul de vot, acesta ar fi destinat alegătorilor din secţia de votare deschisă în oraşul Kursk, Federaţia Rusă. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a comunicat Comisiei că acesta reprezintă un fals, dat fiind faptul că până la acest moment, documentele electorale, inclusiv buletinele de vot, nu au fost deschise de către membrii biroului electoral respectiv. Acest lucru urmează să aibă loc pe parcursul zilei de astăzi, 29 octombrie.
Alina Russu, președinta CEC, a calificat aceste acțiuni drept o intimidare a procesului electoral din Moldova.
Totodată, CEC informează că a sesizat organele competente pentru elucidarea acestui caz, inclusiv Serviciul Informaţie şi Securitate. Cu detalii suplimentare Comisia va reveni ulterior.