Republica Moldova şi Ucraina vor avea un punct comun de trecere a frontierei, care urmează a fi construit în cadrul proiectului Parteneriatului Estic, cu susţinerea Uniunii Europene. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi a premierului Pavel Filip cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, care a avut loc vineri, 7 octombrie, la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, transmite IPN.
„Punctul Palanca este un simbol al prieteniei şi al bunei înţelegeri dintre ţările noastre. Am decis ca împreună cu Uniunea Europeană să construim aici un punct comun de trecere a frontierei”, a declarat preşedintele Ucrainei.
Punctul va fi dotat cu cele mai performante echipamente. UE alocă în acest scop fondurile necesare, iar echipele de frontieră din Moldova şi Ucraina vor asigura o trecere rapidă şi fără probleme a graniţei.
„Foarte des cetăţenii, atunci când aud despre colaborare, se gândesc la ceva abstract, astăzi această colaborare capătă contururi concrete, aceste proiecte vor fi realizate deoarece există voinţa necesară şi ele sunt în interesul cetăţenilor din Republica Moldova şi Ucraina”, a accentuat premierul Pavel Filip.
Oficialii au remarcat că au fost discutate mai multe aspecte ale relaţiilor bilaterale şi s-a ajuns la înţelegeri concrete, inclusiv la pregătirea şedinţei Comisiei mixte moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, care nu s-a mai întrunit din anul 2011.