Partidul Socialiştilor a înaintat moţiune de cenzură

Partidul Socialiştilor a înaintat moţiune de cenzură, semnată de 34 de deputaţi socialişti, liberal-democraţi şi comunişti, transmite IPN. Moţiunea de cenzură a fost înaintată după ce legislativul nu a susţinut iniţiativa deputaţilor socialişti de a include în ordinea de zi de săptămâna viitoare audierea premierului Pavel Filip privind activitatea Guvernului în primul semestru al anului 2016.

„Prim-ministrul Pavel Filip a fost învestit noaptea. Oamenii şi noi, deputaţii, nu am avut posibilitatea să-i adresăm întrebări, să discutăm în Parlament programul de guvernare. A făcut-o repede pe furiş”, a declarat liderul socialiştilor, Igor Dodon.

Totodată, preşedintele PSRM, Igor Dodon, recunoaşte că nu prea există şanse să cadă Guvernul, dar a menţionat că astfel a reuşit să-l aducă pe Pavel Filip la raport în Parlament. „Scopul este ca să vină Filip, Guvernul, şi să raporteze cu ce s-a ocupat în această perioadă. Show-rile şi populismul din aceste luni nu va trece”, a menţionat Igor Dodon.

Anterior socialiştii au depus moţiuni simple faţă de opt miniştri din actualul guvern. Nici una din cele deja examinate nu a avut susţinerea majorităţii deputaţilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.