APE: Este necesară reluarea negocierilor în formatul 5+2, dar fără condiționalități
Print Send by email
13:04, 01 Iun 2016

Reluarea discuțiilor în formatul 5+2 pentru reglementare transnistreană este necesară, dar nu trebuie acceptate condiționalitățile înaintate de Federația Rusă și de partea transnistreană. De această părere este Victor Chirilă, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE), care s-a expus la Clubul de Presă APE, desfășurat la IPN, despre „Liniile roșii ale soluționării conflictului transnistrean”, în contextul anunțatei relansări a negocierilor în formatul 5+2.

Victor Chirilă a menționat că atât Chișinăul, cât și ceilalți participanți la discuții trebuie să țină cont de faptul că politica agresivă a Federației Ruse a subminat mult statutul său de mediator imparțial în cadrul reglementării conflictului transnistrean. Mai mult chiar, directorul APE e de părere că SUA și UE ar trebui să ceară să devină mediatori, nu doar observatori, în cadrul procesului.

Însă, menționează Victor Chirilă, se observă faptul că SUA nu mai manifestă un interes major față de procesul de reglementare transnistreană. În acest context, se dorește ca cel puțin Uniunea Europeană să ceară statutul de mediator ținând cont și de interesele sale economice odată ce zona de comerț liber cu Moldova s-a extins și pe teritoriul regiunii transnistrene.

Victor Chirilă a menționat că este foarte important ca toți partenerii din cadrul formatului de negocieri să insiste ca orice înțelegere să fie luată în baza unor concesii mutuale. Expertul este convins că un dialog constructiv poate duce la găsirea soluțiilor pentru rezolvarea conflictului, iar acceptarea unor concesii doar din partea Chișinăului ar fi o greșeală fatală.

Directorul executiv al APE a menționat că, totuși, nu se întrevăd soluții rapide pentru rezolvarea conflictului transnistrean în contextul situației regionale complicate și a faptului că la Chișinău este o guvernare contestată de majoritatea populației. Totodată, la Tiraspol este o luptă politică între liderul Evgheni Șevciuk și oamenii de afaceri din holdingul Sheriff, care de asemenea îngreunează procesul de discuții. Plus la aceasta, în ciuda tuturor sancțiunilor, Federația Rusă continuă să ducă o politică agresivă în regiune.

Victor Chirilă a adăugat că atât timp cât la Chișinău nu există o claritate privind acțiunile de mai departe – insistența pe reunificarea țării sau „despărțirea” pașnică a regiunii de restul țării, nu se va găsi o soluție viabilă.

Între timp, autoritățile au anunțat că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, după o pauză de 2 ani, va avea loc la Berlin în perioada 2-3 iunie.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

TIM, ADEPT, CRJM, IDIS

Lansarea studiului „Capturarea statului: cazul Republicii Moldova”, Comunicat RO/EN

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | AO ,,Protecția Consumatorului" cere încetarea competențelor Guvernului.Conferințe IPN [HD] | Ziua  Internațională pentru susținerea victimelor torturii.
Conferințe IPN [HD] |CJI: Raport manipulare informațională. (1 aprilie 2017 - 1 iunie 2017).Conferințe IPN [HD] | A.O. "Urban Consulting".  Pretinsele ,,datorii istorice" la energia termică.
Vezi toate
banner creditex