Vita Dobele: În Parteneriatul Estic fiecare stat găsește aspecte utile propriei dezvoltării
Print Send by email
05:34, 31 Mai 2016

În cadrul Parteneriatului Estic, fiecare stat membru optează pentru aspectele utile propriei dezvoltări care sunt favorizate de oportunitățile de colaborare atât cu țările membre, cât și cu statele UE. Opinia a fost exprimată de către însărcinata cu afaceri a Republicii Letonia la Chișinău, Vita Dobele, în cadrul dezbaterii publice cu tema „Moldova după Vilnius și Riga: oportunități și provocări pentru următoarea destinație”, din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” , organizată de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Vita Dobele a declarat că politica Parteneriatul Estic presupune atât colaborare cu statele Uniunii Europene, cât și între țările membre ale acestui program. Referindu-se la avantajele pe care le are Republica Moldova în cadrul Parteneriatul Estic, diplomata a menționat în special creșterea exportului către statele UE, posibilitatea de a călători fără vize. Oportunități suplimentare deschide și faptul Forumurile Parteneriatului Estic, desfășurate o dată la doi ani, sunt organizate și platforme de discuții cu societatea civilă, întruniri de business și alte activități reciproc utile.

Însărcinata cu afaceri a Republicii Letonia, consideră că recomandările făcute de către misiunea experților Uniunii Europene la Chișinău, care a analizat „în mod scrupulos” structurile de drept, ar trebui implementate de către autoritățile de la Chișinău.

Vita Dobele a mai menționat că după Summitul de la Riga, pe agenda Parteneriatului Estic au apărut și subiecte de comunicare strategică dintre statele membre ale programului. În acest context, diplomata a spus că securitatea unui stat este asigurată, în primul rând, de solidaritatea cetățenilor acestuia, de scopurile comune ale lor. De aceea, Vita Dobele a subliniat importanța dialogului dintre putere și societate civilă pentru crearea unei comunități unite.

Dezbaterea publică cu tema „Moldova după Vilnius și Riga: oportunități și provocări pentru următoarea destinație” este ediția a 56-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |  PVP:Tratamentului degradant și inuman în Moldova.Conferințe IPN [HD] | AO ,,Protecția Consumatorului" cere încetarea competențelor Guvernului.
Conferințe IPN [HD] | Ziua  Internațională pentru susținerea victimelor torturii.Conferințe IPN [HD] |CJI: Raport manipulare informațională. (1 aprilie 2017 - 1 iunie 2017).
Vezi toate
banner creditex