Guvernul Streleţ va cădea, deputaţi

Deputaţi din diferite formaţiuni politice se arată pesimişti în privinţa păstrării alianţei de guvernare şi menţinerea Guvernului Streleţ. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Deputatul PLDM, Iurie Ţap, consideră că se urmăreşte distrugerea totală a formaţiunii politice din care face parte. „Dodon şi Voronin au făcut declaraţii tranşante. Sunt argumente plauzibile că Guvernul Streleţ ar putea fi demis. Sperăm că până la urmă se va gândi şi se va decide la rece”, a spus Ţap.

Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, susţine că formaţiunea pe care o reprezintă este pentru păstrarea alianţei în actuala componenţă, dar cu anumite condiţii. „Noi ne dorim păstrarea alianţei de guvernare şi a actualului guvern, dar acest lucru depinde şi de colegii din PLDM. Nu cred că vom putea guverna împreună, dacă se va veni cu iniţiative dure şi atacuri asupra noastră. Colegii din PLDM trebuie să depăşească emoţiile provocate de arestarea lui Filat”, a declarat deputatul democrat.

Deputatul socialist, Vlad Bătrîncea, s-a arătat convins că moţiunea de cenzură, înaintată de PSRM împotriva Guvernului Streleţ, va trece. „Deja sunt 24 de semnături pentru înaintarea moţiunii de cenzură. Suntem bucuroşi că ne vor susţine şi deputaţii din PCRM. Noi avem mai multe proiecte de demisii”, a spus socialistul.

Deputatul comunist, Anatolie Zagorodnîi, a declarat că fracţiunea pe care o reprezintă va vota demisia Guvernului Streleţ. „Nu poate exista un guvern de coaliţie în situaţia creată. După 2009 am avut patru guverne conduse de PLDM, care au dus ţara în haos”, a argumentat deputatul comunist.

Deputaţii PSRM şi PCRM deţin împreună 44 de mandate. Pentru ca guvernul să fie demis se cer 51 de voturi. Respectiv, demiterea se poate produce doar dacă este susţinută de o parte sau toţi deputaţii neafiliaţi, 5 la număr, precum şi de o parte din deputaţii alianţei de guvernământ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.