Chiril Gaburici: Am rămas singur în perioada electorală

Premierul Chrili Gaburici susţine că scrisoarea prin care solicită demisia a mai multor conducători ai instituţiilor statului a fost scrisă din proprie iniţiativă şi nu a fost coordonată cu niciun lider de partid. Declaraţia respectivă şeful cabinetului de miniştri a făcut-o în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău”, transmite IPN.

„Trebuia să întreprind ceva. Lucrurile se mişcă prea încet în ceea ce ţine de elucidarea fraudelor din sistemul bancar. Nu am consultat pe nimeni. Am scris aşa cum am simţit. Acum toţi sunt ocupaţi cu perioada electorală. Practic, am rămas singur. Se discută mai mult despre diploma şi ciorapii mei, dar nu despre ceea ce trebuie. Vlad Filat a aflat despre scrisoare abia după ce a fost publicată. El s-a supărat puţin. Nu este de acord cu această condiţie, dar vom discuta după alegeri. Multe din părerile noaste nu coincid. Este şi firesc. La fel nu coincide şi poziţia mea privind lichidarea celor trei bănci implicate în furtul miliardelor. Filat este împotrivă”, a spus Gaburici.

Şeful cabinetului de miniştri a lăsat să se înţeleagă că ultimatumul său ar avea legătură şi cu vizita unei delegaţii FMI la Chişinău, preconizată pentru săptămâna viitoare. „Un nou acord de împrumut de la FMI urmează să fie discutat săptămâna viitoare. Noi trebuie să îndeplinim condiţiile înaintate anterior de către FMI, să-i convingem să semnăm acest acord. Una din aceste condiţii este şi lichidarea celor trei bănci. Întreţinerea BEM a devenit neprofitabilă pentru Guvern, generatoare de mari cheltuieli. Dacă nu vom semna acest acord de finanţare cu FMI, ţara va intra în default. Va trebui să revizuim numărul tuturor angajaţilor instituţiilor bugetare”, a declarat Gaburici.

Şeful Guvernului a infirmat că scrisoarea-ultimatum ar însemna decizia de a pleca onorabil din funcţie din cauza dosarului penal, care i-a fost intentat pentru că ar fi făcut uz de o diplomă de studii falsă. „Dacă aş fi vrut să plec, atunci nu scriam scrisori supărate. Miercuri voi fi audiat de către procurori, le voi expune poziţia mea. Până atunci nu comentez”, a spus Gaburici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.