Lupu deschide parantezele negocierilor şi reiterează apelul către PLDM

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce a lansat în cadrul negocierilor pentru crearea coaliţiei de guvernare mai multe propuneri cu privire la funcţia de preşedinte şi la depolitizarea instituţiilor de drept, însă acestea au fost susţinute doar de colegii din PLDM, nu şi de cei de la PL. Marian Lupu a declarat joi, 22 ianuarie, în cadrul unui briefing de presă, că unica soluţie pentru a depăşi această perioadă de aproape două luni de negocieri fără rezultate este ca Partidul Liberal Democrat să-şi asume actul de guvernare împreună cu Partidul Democrat, reiterând apelul făcut către PLDM în acest sens, transmite IPN.

„Trebuie să constituim o guvernare şi, din punctul nostru de vedere, această guvernare poate fi constituită pe baza unei alianţe politice dintre Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat”, a declarat liderul PDM.

Marian Lupu a menţionat că, la ultima rundă de negocieri, PDM a propus ca funcţia de preşedinte să nu fie partajată politic, adică niciun membru al coaliţiei nu va pretinde la această postură. Propunerea a fost susţinută de către PLDM, iar PL a refuzat. PDM a mai propus depolitizarea organelor de drept prin crearea unei comisii care, pe perioada acestui an, va veni cu un set de mecanisme care ulterior să fie consultate cu UE, însă nici acest lucru nu a fost acceptat de către liberali.

Preşedintele PDM a declarat că în cadrul negocierilor nu au existat divergenţe în ceea ce ţine de  partajarea funcţiei de premier şi de preşedinte al Parlamentului. Cât ţine de partajarea ministerelor, PL a insistat pe Ministerul Transporturilor, însă PDM nu a acceptat această solicitare, propunând liberalilor Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Justiţiei, însă, potrivit lui Marian Lupu, liberalii nu doresc să-şi asume responsabilităţi concrete.

  • marian lupu despre partajarea ministerelor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.