Soluţii de la concurenţii electorali: migraţia. Ciclu IPN. Alegeri-2014

Aproape un milion de moldoveni sunt plecaţi peste hotare, potrivit unui raport al Biroului Migraţie şi Azil. Neoficial, cifra celor care îşi părăsesc ţară în căutarea unei vieţi mai bune este mai mare. Agenţia de presă IPN a întrebat concurenţii electorali ce este de făcut ca oamenii din ţară să rămână acasă, iar cei deja plecaţi prin Italia, Rusia şi alte state să revină în Republica Moldova şi să-şi valorifice aici experienţa acumulată în străinătate?
---

Granturi nerambursabile pentru moldovenii care vor să investească acasă


Partidul Democrat din Moldova vrea să susţină întregirea familiilor Moldovei prin locuri de muncă mai bine plătite şi condiţii de trai mai bune în fiecare localitate. PDM propune ca orice moldovean care se întoarce din străinătate şi vrea să investească cel puţin 10 mii de euro într-o afacere acasă să primească un grant nerambursabil de 10 mii de euro pentru investiţii suplimentare. Pentru cei care revin să investească în ţară, dar nu ştiu de unde să înceapă, formaţiunea propune cursuri gratuite de consultanţă în afaceri.

PDM sugerează ca fiecare expert în domeniul IT revenit în ţară să fie scutit de impozitul salarial timp de 1 an. Absolvenţii de studii peste hotare să fie angajaţi în ţară în funcţii potrivite pregătirii lor. Partidul crede că un număr anumit de locuri în administraţia publică centrală şi locală pot să fie dedicate moldovenilor care au studiat în străinătate. PDM mai propune prelungirea programului PARE 1+1, prin care se atrag remitenţele în economie, precum şi dublarea fondurilor disponibile pentru acesta. Dacă din 2010 şi până azi, acest program a fost accesat de circa 1200 de moldoveni de peste hotare sau de rudele lor din ţară, obiectivul pentru următorii patru ani este de 3000 de persoane.

PDM consideră că, pentru a avea creştere economică în viitor, este necesar să se investească mai mult în drumurile Moldovei. Prioritatea următorilor ani va fi reabilitarea drumurilor locale, asigurând astfel conectarea mai bună a satelor cu centrele raionale şi cu capitala ţării. PDM propune ca 1 miliard de lei să fie investiţi anual pentru modernizarea drumurilor locale. În acelaşi timp, din bugetul de stat urmează să fie alocate fonduri pentru deschiderea sau modernizarea de creşe şi grădiniţe în fiecare localitate şi pentru renovarea maternităţilor din fiecare centru raional. Partidul consideră că este necesar ca statul să ofere facilităţi migranţilor care revin acasă. Acestea vor fi acoperite din bugetul de stat pe baza creşterii economice anuale.

Protejarea pieţei interne de invazia mărfurilor şi a capitalurilor străine

Partidul Popular Creştin Democrat menţionează că Republica Moldova nu are nicio şansă să-şi ridice economia, sa creeze o vastă reţea de companii mici şi mijlocii, să se reindustrializeze, să absoarbă braţele de muncă decât dacă clasa guvernantă va reuşi să depăşească miturile neoliberalismului impuse de FMI, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului şi UE. Republica Moldova exportă doar persoane. Cârdăşia clasei guvernante oarbe, incompetente şi rapace cu birocraţia internaţională aservită marelui capital este principala cauză a dezastrului economic din Republica Moldova. Protejarea pieţei interne de invazia mărfurilor şi a capitalurilor străine este prima măsură pe care o va aplica PPCD.

Conducerea formaţiunii mai subliniază că nu crede că soluţionarea problemelor de infrastructură, mai ales în zonele rurale, ar convinge migranţii moldoveni să se întoarcă şi să investească în Moldova. Cu asemenea politici, în curând pe şoselele în stil european ce se construiesc acum nu va mai avea cine să mai circule.

Prima şi cea mai consistentă sursă de consolidare a finanţelor publice va proveni din confiscarea averilor demnitarilor corupţi, notează creştin-democraţii. A doua sursă va proveni din activitatea de schimb valutar care va fi trecută în gestiunea statului. Cea de-a treia sursă va proveni din activitatea unei bănci de stat, care în scurt timp va deveni cea mai puternică instituţie financiară din ţară, ea deservind toţi banii bugetari, toate întreprinderile de stat, tot ea oferind credite preferenţiale întreprinzătorilor autohtoni.

Programe pentru instruirea cetăţenilor


Partidul Liberal Reformator crede că cea mai bună soluţie pentru întoarcerea moldovenilor de peste hotare sunt investiţiile locale şi din afară, mai ales în mediul rural.  Numai dacă cetăţenii vor fi antrenaţi în câmpul muncii, îi vom putea ţine acasă şi vom da posibilitatea şi celorlalţi să se întoarcă. Infrastructura este foarte importantă pentru orice investitor, şi pentru străini, şi pentru cei locali. Trebuie să fie oferite căi de acces mai ales în mediul rural, întrucât agricultura este o afacere de viitor în Republica Moldova. O infrastructură bună este crucială pentru satele din Republica Moldova şi PLR se va concentra pe construirea acesteia.

PLR îşi propune să susţină migranţii care revin acasă cu gândul de a investi, să apeleze implicit la fondurile europene în acest sens. Migranţii moldoveni vor dori să revină acasă numai atunci când vor fi asiguraţi cu locuri de muncă. Partidul asigură că va iniţia programe pentru instruirea cetăţenilor să scrie proiecte pentru accesarea fondurilor europene.

Crearea unei Bănci de Investiţii/Dezvoltare pentru migranţi

Potrivit Partidului Naţional Liberal, moldovenii manifestă o lipsă de încredere în sistemul financiar şi bancar din Republica Moldova. În consecinţă, recurg la metode bancare informale. Resursele financiare enorme care provin din migraţie sunt păstrate în mare parte acasă, circa 6 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, băncile nu au acces la aceste fluxuri financiare, restrângându-se capacităţile de a se contribui la dezvoltarea societăţii prin acordare de credite. Totodată, moldovenii demonstrează o dorinţă puternică de a se întoarce acasă şi de a locui permanent aici. Indiferent de cât de muncitori sunt sau cât de mult au stat peste hotare, mulţi migranţii moldoveni se simt străini în ţara de migraţie. Însă întoarcerea acasă este condiţionată de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi şi frecvent menţionaţi sunt un loc de muncă sigur şi bine plătit, un mediu economic, politic şi social mai bun acasă.

Viziunea generală a PNL în raport cu diaspora este crearea de condiţii optime şi credibile pentru aducerea acasă a cetăţenilor de peste hotare. Pentru aceasta, e nevoie de crearea unei Bănci de Investiţii/Dezvoltare, având capital mixt – statul şi migranţii moldoveni interesaţi (50:50), pentru cofinanţarea fondurilor europene. Formaţiunea mai propune crearea Fondului mutual de Investiţii, Fondului de Garantare a creditelor şi a unei companii de leasing. De asemenea, este nevoie de deschiderea incubatoarelor şi a parcurilor agroindustriale şi tehnologice. Este nevoie de descătuşarea mediului de afaceri (de monopolism, de taxe exagerate, de birocraţie exagerată etc.), o fiscalitate prietenoasă, TVA-10% pe produsele autohtone; taxa unică de 10%. Implementarea acestor proiecte va favoriza apariţia clasei mijlocii, în special în zonele rurale.

O altă prioritate anunţată este crearea Centrului de Competitivitate şi de Promovare a Proiectelor de Investiţii şi Dezvoltare, care va asigura, gratuit, şcolarizarea primară în domeniul afacerilor, va oferi ajutor în studierea pieţei, în identificarea tehnologiilor avansate, a segmentului de piaţă şi în elaborarea planurilor de afaceri pentru cetăţenii interesaţi în demararea unei afaceri, în special în mediul rural. Acest centru va asigura şi scrierea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene. În acest scop, statul va aloca surse financiare primăriilor, pentru a elabora planuri urbanistice şi de amenajare a teritoriului.

Program de industrializare a ţării

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova menţionează că pentru stoparea fluxului de migranţi moldoveni peste hotare şi reîntoarcerea lor acasă este necesar de creat locuri de muncă şi de asigurat dezvoltarea economică, iar acest obiectiv poate fi atins doar dacă Republica Moldova va alege Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Nu doar soluţionarea problemelor de infrastructură în zonele rurale, ci şi dezvoltarea economiei agrare – sunt căi de urmat pentru a putea aduce cetăţenii acasă. PSRM a dezvoltat un program de industrializare a ţării, în particular în domeniul industriei producătoare, de prelucrare a materiei prime agricole, precum şi de construire a unei agriculturi competitive. Implementarea acestui program va contribui la creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă în zonele rurale, inclusiv ca urmare a întoarcerii migranţilor acasă.

Problema locurilor de muncă pentru migranţii reveniţi în ţară va fi rezolvată odată cu redresarea economiei, în primul rând în mediul rural. Partidul Socialist susţine că are un program clar cum va obţine acest lucru, prin implementarea unui set de măsuri economice, financiare şi organizatorice.

20 de mii de euro pentru fiecare care deschide o întreprindere în sat

Partidul Popular din Republica Moldova susţine că lipsa locurilor de muncă şi salariile mizere în raport cu creşterea preţurilor au provocat exodul masiv al populaţiei apte de muncă şi al tinerilor. Pentru a-i întoarce acasă, formaţiunea propune modernizarea economiei, crearea condiţiilor de muncă şi de trai europene. De asemenea, e necesar să fie soluţionate problemele de infrastructură şi să fie recâştigată încrederea în instituţiile statului.

PPRM va încuraja dezvoltarea micului business la sate, prin acordarea unei prime de 20 de mii de euro pentru fiecare cetăţean care înfiinţează orice întreprindere la sate şi creează locuri de muncă. O soluţie este crearea întreprinderilor mici pentru procesarea legumelor, fructelor, strugurilor, cerealelor, cărnii şi laptelui în fiecare sat, prin compensarea a 70% din valoarea investiţiei şi cu acordarea unui avans pentru facilitarea implementării acestor afaceri, după modelul ţărilor europene.

PPRM subliniază că actuala guvernare nu a reuşit să propună un program de atragere a remitenţilor în economie. PPRM vine mai multe propuneri, una din ele ar fi garantarea depozitelor bancare în sumă de până la 20 de mii de euro, sumă minimă pentru iniţierea unei afaceri.

Facilitaţi fiscale pentru persoanele care au iniţiat afaceri

Partidul Liberal va pleda pentru semnarea şi ratificarea de către Republica Moldova a Convenţiei ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale familiilor acestora. Totodată, PL susţine elaborarea mecanismelor care să aibă drept scop convingerea cetăţenilor stabiliţi permanent în alte state să deschidă afaceri în Republica Moldova. Pe această dimensiune va fi iniţiată elaborarea unui program de încurajare a micului business, cu oferirea facilităţilor fiscale în primii ani de activitate antreprenorială pentru persoanele care au iniţiat afaceri proprii.

Pentru asigurarea unui randament sporit al investiţiilor, indiferent de provenienţa acestora, PL susţine crearea unei infrastructuri sustenabile. Pentru localităţile rurale este de maximă importanţă refacerea şi dezvoltarea infrastructurii de bază (drumuri, apă, canalizare, gazificare), modernizarea şi dezvoltarea reţelelor energetice, promovarea utilizării resurselor energetice regenerabile specifice zonei rurale. Aceste condiţii, împreună cu cele financiar-fiscale, vor putea asigura un cadru propice pentru reîntoarcerea cetăţenilor plecaţi peste hotare şi va asigura un climat investiţional favorabil dezvoltării durabile a localităţilor rurale.

PL mai susţine că statul trebuie să ofere întreprinzătorilor moldoveni care activează sau au activat în străinătate serviciilor preferenţiale cum ar fi: credit facilitat, consultanţă de start-up, formare şi asistenţă juridică, servicii de asistenţă fiscală, reprezentare sindicală şi politici ale muncii. Majoritatea acţiunilor nu necesită un efort financiar suplimentar şi pot fi realizate prin reforme instituţionale şi legale corecte.

Accesarea sprijinului financiar direct din ţara în care se află migranţii

Partidul Verde Ecologist menţionează că plecarea peste hotare este un fenomen normal într-o ţară civilizată. Însă, când oamenii pleacă pentru că nu mai pot fi asiguraţi la ei acasă, aceasta devine o migraţie silită. Pentru ca migranţii să revină în Moldova este nevoie de programul Economia Verde, promovat de PVE. Moldova beneficiază de fonduri europene şi ar fi o soluţie ca migrantul să acceseze sprijinul financiar direct din ţara în care el se află, ca să-şi facă un program, iar acesta să fie coordonat ulterior cu autorităţile din Republica Moldova, pentru ca această persoană să beneficieze de bani când se întoarce acasă.

Concentrarea pe oraşe şi satele mai mari

Potrivit candidatului independent Oleg Brega, pentru ca moldovenii să nu mai plece peste hotare mediul de afaceri trebuie să devină previzibil, stabil, fiscalitatea să fie acceptabilă, poate chiar atractivă, corupţia să fie eradicată şi birocraţia minimalizată la maximum.

Referindu-se la problemele de infrastructură, Oleg Brega spune că nu este reală asfaltarea tuturor localităţilor din Moldova şi conectarea lor la canalizare. Mai degrabă, este nevoie ca statul să se concentreze pe oraşe şi satele mai mari, să le facă atractive pentru investitori autohtoni sau externi, viitorul fiind cel al urbanizării. Oleg Brega mai spune că oamenii ar reveni şi dacă li s-ar garanta liniştea fiscală. Nu trebuie să fie asaltaţi cu tot felul de controale la comandă şi cu oaspeţi nepoftiţi care să ceară cotizaţii, să ofere „protecţie” penală.

Scutiri la impozitul pe venit pe un termen de 3 ani

Potrivit Uniunii Centriste din Moldova, comuniştii şi coaliţiile pro europene, în ultimii 13 ani, au transformat cetăţenii Moldovei în cea mai profitabilă „marfă” de export şi în principalii investitori ai economiei naţionale. Aceştia transferă anual în jur de 2 miliarde de dolari, dar guvernanţii nu au făcut aproape nimic pentru a proteja aceşti cetăţeni, atât peste hotare, cât şi aici, în Moldova.

Uniunea Centristă propune ca afacerile iniţiate de moldovenii care lucrează peste hotare să fie scutite de impozitul pe venit pe un termen de 3 ani, cu condiţia ca cel puţin 50% din venitul calculat să fie reinvestit în dezvoltarea afacerii proprii sau în proiecte de infrastructură socială în condiţii de parteneriat public-privat.

Avându-se în vedere că prin transferurile de bani în ţară moldovenii investesc în economia naţională şi contribuie esenţial la formarea bugetului de stat prin vărsările de TVA şi alte impozite, Uniunea Centristă propune ca statul să contribuie la asigurarea socială a moldovenilor, prin transferuri garantate din contul statului a 1,5% din valoarea transferurilor efectuate de către aceşti moldoveni în contul nominal al persoanei respective, care urmează a fi deschise la CNAS.

Notă: Agenţia de presă IPN a propus tuturor concurenţilor electorali să-şi prezinte viziunea asupra problemei abordate. Materialul dat conţine răspunsurile oferite până la data convenită. Ciclul de materiale IPN din preajma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie va continua cu alte probleme importante identificate de către opinia publică. De la începutul ciclului, au fost puse în discuţie probleme legate de economia nedeclarată, fondurile obligatorii de asistenţă medicală, asistenţă socială, transport şi infrastructura drumurilor şi şomajul şi sistemul de învăţământ.

Irina Ţurcanu, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.