Politicienii din Republica Moldova au păreri împărţite despre crearea Uniunii Economice Euroasiatice. Opinii şa acest subiect au fost exprimate în cadrul emisiunii „Fabrika” de joi seara a postului de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Deputatul liberal, Valeriu Munteanu, a criticat în termeni duri noua organizaţie şi a calificat-o ca „un proiect falimentar din start”. „Imperiul Rus, Federaţia Rusă şi Uniunea Sovietică întotdeauna au avut la bază elemente expansioniste,care au căpătat diferite forme. Extinderea teritoriilor, hegemonia, nu i-a permis Rusiei să gândească la fel ca celelalte ţări”, şi-a argumentat poziţia parlamentarul.
Şi deputatul liberal-democrat , Valeriu Ghileţchi a criticat constituirea Uniunii Euroasiatice. „S-a născut un copil. A fost o naştere îndelungată şi complicată. Copilul are malformaţii, sunt lucruri despre care şi şefii de state au exprimat rezerve. Este un vis mai degrabă a preşedintelui Federaţiei Ruse. Este un vis al lui Putin clădit pe o nostalgie'', a opinat Ghileţchi.
Pe de altă parte, secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, a lăudat organizaţia nou-creată şi susţine că a aceasta „va aduce beneficii statelor implicate, deoarece nu este o structură politică, ci una economică”. „Acest proiect nu vine de nicăieri,, ci vine de undeva. Este o înşiruire logică în cadrul acţiunilor care au format acest spaţiu. Este un acord care va aduce beneficii şi privilegii cetăţenilor din aceste trei state. Prin declaraţiile expuse de cei trei preşedinţi, existenţa acestei uniuni vine să ajute dezvoltarea economiilor fiecărui stat în parte şi nu îngrădeşte suveranitatea sau libertatea de a lua decizii”', a conchis Coropceanu.
Invitată la aceiaşi emisiune, directoarea Liceului „Vasile Alecsandri” din Chişinău, Daniela Vacarciuc, şi-a exprimat opinia negativă vis-a vis de Uniunea Economică Eurasiatică.
„Este un vis alterat al unor nostalgici din fostul imperiu. La capitolul spălarea creierului noi am stat în top. Este încercarea Rusiei de a-şi lua revanşa. Această uniune va fi condusă de Rusia. Ea contează pe expansiune. În mileniul trei statele trebuie să se coalizeze pentru păstrarea păcii globale, priorităţile sunt altele”, a spus Vacarciuc.