Partidul Liberal Reformator (PLR) a solicitat preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, să propună Parlamentului demiterea guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu. Solicitarea a fost făcută în cadrul şedinţei Parlamentului, de vineri, 16 mai, transmite IPN.
Co-preşedinta PLR, Ana Guţu, a menţionat că partidul îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia creată în domeniul economico-financiar. „Implicarea frauduloasă a băncilor rezidente ale Republicii Moldova şi a mai multor instanţe judecătoreşti în spălarea a peste 18 miliarde de dolari, proveniţi din Federaţia Rusă, conform informaţiei făcută publică de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie este foarte gravă”, a spus Ana Guţu.
Potrivit ei, aceste tranzacţii dubioase s-au făcut cu aprobarea tacită a instituţiilor de control ale statului, în special a Băncii Naţionale, ceea ce afectează grav credibilitatea sistemului bancar şi a statului Republica Moldova. „Un act inadmisibil a fost acceptul Băncii Naţionale a Moldovei pentru vânzarea către banca de stat a Federaţiei Ruse Vneşekonombank a unui pachet important de acţiuni al Băncii de Economii a Moldovei. Cedarea controlului asupra unicei bănci cu capital de stat către Guvernul Federaţiei Ruse contravine interesului naţional şi parcursului european a Republicii Moldova”, a spus Ana Guţu. Parlamentara a menţionat că prin această acţiune, BNM a pus la dispoziţia Moscovei şi a oligarhilor afiliaţi securitatea financiară a Republicii Moldova.