Federaţia Rusă va ataca cu siguranţă Republica Moldova, însă nu se cunoaşte data exactă. Declaraţia aparţine preşedintelui Asociaţiei Veteranilor Războiului 1992 „Tiras-Tighina”, Anatol Caraman, şi a fost făcută într-o conferinţă de presă la IPN.
Anatol Caraman a spus că Rusia are succes militar în Ucraina datorită cadrelor de conducere militare, care sunt pro-ruse. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Moldova în perioada guvernării comuniste, fapt ce a dus la aceea că în prezent mai mult de jumătate dintre organizaţiile obşteşti sunt anti-naţionale, fiind finanţate de Rusia. Preşedintele „Tiras-Tighina” a solicitat preşedintelui ţării, Consiliului de securitate, Serviciului de Informaţii şi Securitate să intervină cu acţiuni concrete, iar ministrului apărării să revizuiască toate cadrele militare din rezervă şi să organizeze cantonamente de apărare.
„Ca societate obştească, cu membri veterani şi foşti colaboratori ai organelor interne, declarăm deschis că suntem pregătiţi să susţinem conducerea Republicii Moldova în caz de necesitate. Totul depinde de atitudinea şi acţiunile care vor fi întreprinse. Dacă ne vom pregăti, vom face faţă presiunilor, însă nu de unii singuri. Avem nevoie de ajutorul NATO şi a statelor baltice”, a spus Anatol Caraman.
Andrei Iuri-Apostol, membru al biroului permanent al Partidului Naţional Liberal, a spus că articolul 11 din Constituţie, prin care Republica Moldova este declarată stat independent, suveran şi neutru, este practic nul, este o clauză constituţională doar pe hârtie, deoarece statutul de neutralitate nu este acceptat de comunitatea mondială.
„Suntem comparaţi cu Elveţia, de asemenea stat neutru, dar care are o neutralitate respectată. Noi însă de legăm singuri mâinile. Avem teritoriu ocupat, care şterge textul neutralităţii. Acest statut de neutralitate prevede că statul se angajează să nu participe în blocuri militare şi cere tuturor şi vrea acceptul tuturor ca nimeni să nu-i violeze teritoriul cu trupe străine. Noi însă chiar din ziua adoptării Constituţiei deja am avut trupe străine pe teritoriul republicii şi de atunci acest articol este parcă nul”, a spus Andrei Iuri-Apostol.
Ex-deputatul a precizat că, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, guvernarea Republicii Moldova trebuie să abordeze alte căi de a asigura securitatea cetăţenilor, cu condiţia ca trupele NATO şi cele ale Rusiei să nu aibă impact direct şi să existe o linie roşie care să nu fie traversată de niciuna din părţi. Trebuie să se insiste în faţa conducerii ca Moldova să nimerească pe partea de vest a linii roşii, ceea ce ar opri trupele ruseşti să înainteze pe teritoriul Moldovei.