Data viitoarelor alegeri parlamentare va fi aprobată oficial în timpul apropiat, Vlad Filat

Următoarele alegeri parlamentare în Republica Moldova vor avea loc la 30 noiembrie 2014, iar data va fi aprobată în mod oficial în timpul apropiat. Informaţia a fost făcută publică de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, într-un interviu pentru canalul de televiziune RTR Moldova, transmite IPN.

Filat susţine că aceasta este prima dată prevăzută de legislaţie pentru desfăşurarea scrutinului şi nu va fi amânată din cauza apropierii sărbătorilor de iarnă. Deocamdată, această dată n-a fost stabilită oficial, însă fostul şef al Guvernului s-a arătat convins că va fi aprobată în timpul cel mai apropiat.

Fostul premier mai susţine, cu referinţă la un sondaj de uz intern, că formaţiunea politică pe care o conduce va avea un număr important de locuri în viitorul legislativ. „Aceasta se datorează faptului că noi ne onorăm promisiunile. Au fost majorate salariile poliţiştilotr şi judecătorilor , iar în timpul apropiat vor fi majorate salariile medicilor şi pedagogilor. Produsul intern brut a crescut cu 20 la sută , iar încasările bugetare s-au dublat de la 13 mlrd în 2009 la 26 de mlrd în 2013. Este pentru prima datî în istoria Republicii Moldova când în infrastructură au fost investite 10 mlrd de lei”, şi-a argumentat poziţia liderul liberal-democrat.

Filat consideră că cea mai mare reazare este totuşi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi semnarea în iunie a acordurilor de lasociere cu UE. „Cetăţenii vor simţi în scurt timp beneficiile apropierii de Uniunea Europeană şi nu vor mai avea nostalgii după trecut”, a spus Filat.

Vlad Filat a spus că de Ziua Drapelului, 27 aprilie, alături de drapelul naţional pe instituţiile principale ale statului va fi arborat drapelul Uniunii Europene, cetăţenilor le vor fi distribuite pliante despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi discuri cu imnul de stat al Republicii Moldova şi cel al Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.