Chişinăul se aşteaptă la provocări în stânga Nistrului

Autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la provocări în stânga Nistrului, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, dar spun că sunt gata să le facă faţă. Discuţiile au fost purtate la şedinţa Comisiei securitate naţională, protecţie şi ordine publică a Parlamentului, la care au fost audiaţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate, transmite IPN.

Preşedintele comisie, deputatul Alexandru Stoianoglo, a comunicat jurnaliştilor, după şedinţă, că armata este pregătită să facă faţă unor eventuale provocări, dar există speranţa că nu va fi nevoie de intervenţia militarilor. Deputatul a mai spus că provocări în regiunea transnistreană au fost şi înainte, acum însă există riscul unor decizii unilaterale ale administraţiei de la Tiraspol influenţate de situaţia din regiune.

Deputatul Mihai Godea este convins că provocări vor fi şi spune că este de datoria autorităţilor să asigure liniştea populaţiei şi securitatea ţării. „În stânga Nistrului nu este stare de alertă. Dar instituţiile statului nu pot fi liniştite”, a accentuat parlamentarul.

Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, a declarat că, din informaţiile de care dispune, a fost o perioadă când militarii din regiunea transnistreană erau în stare de alertă. Dar acum aceştia se află la locurile de dislocare.

Deputatul comunist Artur Reşetnicov spune că, din cele auzite la şedinţă, a concluzionat că autorităţile nu cunosc situaţia reală. „Ei nu ştiu cum să gestioneze situaţia în propria ţară, dar vin cu sfaturi pentru alţii”, a subliniat deputatul, făcând aluzie la declaraţia votată de Parlament cu privire la situaţia din Ucraina.

Situaţia în statul vecin rămâne tensionată. Parlamentul regional al republicii autonome din sudul Ucrainei – Crimeea a adoptat decizia să intre în componenţa Federaţiei Ruse. Moscova a trimis militari ruşi în teritoriu. Aceştia au preluat controlul asupra unei părţi din Crimeea. În peninsulă au aterizat  elicoptere de luptă şi avioane de transport ruseşti, fără ca Ucraina să fie informată, contrar acordurilor între cele două ţări. Şi câteva nave de război ruse din cadrul Flotei la Marea Baltică au ajuns în portul Sevastopol.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.