Şcolile cu predare în grafia latină din stânga Nistrului vor fi verificate

Şcolile cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, subordonate Ministerului Educaţiei de la Chişinău, 8 la număr, urmează să fie verificate de către o comisie comună. Aceasta va analiza siguranţa alimentară şi cea incendiară a instituţiilor de învăţământ. Componenţa comisiei va fi decisă pe 31 ianuarie, la şedinţa Grupului de lucru comun pentru educaţie, din care fac parte reprezentanţi ai Chişinăului şi Tiraspolului.

Informaţia a fost comunicată după întrevederea reprezentanţilor politici pentru reglementare conflictului transnistrean, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, transmite IPN.

Eugen Carpov a comunicat jurnaliştilor că, din câte cunoaşte, conturile liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, despre care s-a spus anterior că sunt blocate, pot fi utilizate pentru a efectua plăţile curente.

Nina Ştanski a confirmat că banii din conturile liceului pot fi direcţionaţi pentru plata serviciilor de întreţinere şi pentru alimentaţia elevilor. Aceasta a adăugat că ambele părţi îşi doresc să rezolve toate problemele, astfel încât să nu fie afectat procesul de învăţământ în instituţiile date.

Cei doi reprezentanţi politici au vorbit şi despre următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, care urmează să aibă loc la sfârşitul lunii februarie. Potrivit Ninei Ştanski, s-a convenit asupra unor subiecte de discuţie, printre care şi asigurarea liberei circulaţii a cetăţenilor.

De asemena, se discută despre organizarea unei întrevederi între premierul Iurie Leancă şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.