Antimafie își propune modificarea Constituției și desființarea Procuraturii Generale
Print Send by email
09:54, 28 Aug 2013

Republica Moldova și-a epuizat resursele instituționale, iar pentru a depăși această situație este necesară modificarea Constituției, desființarea Procuraturii Generale și a Academiei de Științe a Moldovei, dar și condamnarea clanurilor politico-mafiote. Restructurările  în cauză sunt prevăzute în Programul „A II-a Republică”, votat la 27 august în cadrul congresului Mișcării Populare Antimafie, transmite IPN.

Programul va sta la baza viitoarei campanii electorale în care se va implica formațiunea și este orientat spre susținerea dezvoltării businessului mic și mijlociu și a domeniului educației. Programul prevede înființarea unui tribunal politic și reorganizarea sistemului vamal și fiscal. Potrivit membrilor Mișcării Populare Antimafie, obiectivele trasate în Declarația de Independență și în Constituție au eșuat, iar prin acest program, Republica Moldova are o șansă la viață.

Liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a spus că fiecare cuvânt din acest program vine să excludă oligarhia, să asigure o funcționalitate mai bună a statului și un nivel de trai european în Republica Moldova. „În 22 de ani de când există Republica Moldova, cetățenilor li s-a umblat la buzunare. De 22 de ani, toată conducerea din Republica Moldova se ocupă cu deturnarea fondurilor statului în interese de clan și de grup”, a declarat Sergiu Mocanu.

Liderul Antimafie a adăugat că cei care au declarat integrarea europeană drept ideal al țării au obținut doar plecarea cetățenilor peste hotare și locuințe personale „ca în cele mai bune case din Europa”. „În Europa oamenii bogați provin din lumea afacerilor, în Republica Moldova bogați sunt judecătorii, procurorii și politicienii”, a remarcat politicianul.

Președintele Mișcării Populare Antimafie de la Cantemir, Alexandru Florența, a spus că oamenii sunt dezamăgiți de guvernare. „Întreaga clasă politică de la noi este criminală. Au privatizat partidele, au privatizat mass-media și au pus mâna pe stat”, a spus Alexandru Florența.

Natalia Stratan, reprezentantă a organizației Antimafie de la Călărași, a spus că societatea nu mai are puterea de a suporta acțiunile corupte ale actualei guvernări, care și-a schimbat doar denumirea, nu și comportamentul. „A II-a Republică este absolut necesară. Este un program scurt și clar, care are pași concreți ce se cer de făcut. Nu trebuie crezuți politicienii care spun că e greu. Gospodarul face curățenie în ograda sa. Nu trebuie să așteptăm să vină altcineva să ne facă ordine la noi în țară”, a menționat Natalia Stratan.

În cadrul unor intervenții video în direct, mai mulți moldoveni care au emigrat au spus că modificarea Constituției este absolut necesară pentru o țară mai prosperă, fără fraude și corupție.

În cadrul congresului au fost operate modificări și în conducerea formațiunii. Vicepreședinți au fost aleși: Daniela Bodrug, Valerian Vartic și Alexandru Florența, iar secretar general – Andrei Badiu. De asemenea, au fost votați și membrii Biroului Politic.

Congresul s-a încheiat cu o acțiune de protest. Peste 300 de reprezentanți ai mișcării din toate regiunile țării s-au deplasat în centrul capitalei și au scandat: „Jos mafia”.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: Dodon seamănă vrajbă geopolitică și interetnică (P.II)Conferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: Dodon seamănă vrajbă geopolitică și interetnică (P.I)
Conferințe IPN [HD] |  Atitudinea Coaliției Civice  față de invalidarea alegerilorConferințe IPN [HD] | Organizarea protestului pentru ieftinirea carburanților
Vezi toate
banner creditex