Produsele media la această rubrică sunt realizate în cadrul proiectului „Integrarea Europeană ca idee națională cu potențial de consolidare a societății moldovenești”, sprijinit de Fundația Germană Hanns Seidel

Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED

Print Send by email
05:49, 19 Noi 2018

Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED

 

 

Condiționarea cu suspendarea Acordului de Asociere sau a regimului fără vize trebuie să rămână ca și acțiuni de ultim resort, dar până atunci regulile jocului democratic trebuie reintroduse prin spargerea monopolurilor Partidului Democrat de la politică până la mass-media...

 

Dionis Cenușa
 

Dinamica negativă a proceselor politice din Moldova determină instituțiile europene să-și sporească critica până la cote maxime, nemaivăzută în relația cu alte țări asociate din Parteneriatul Estic. Astfel, în rezoluția privind implementarea Acordului de Asociere în Moldova, adoptată de Parlamentul European pe 14 noiembrie 2018 (396 – pentru, 76 – contra, 186 – abțineri), este invocată posibilitatea suspendării Acordului, dacă aspectele fundamentale (principiile democratice, drepturile omului) sunt încălcate. De asemenea, rezoluția leagă lupta împotriva corupției și a spălării banilor cu criteriile ale căror îndeplinire asigură funcționarea regimului fără vize cu Uniunea Europeană (UE).

După ce asistența financiară pentru Moldova a fost suspendată în vara lui 2018 (IPN, 24 Septembrie 2018), UE practic nu are la dispoziție alte instrumente active pentru a influența comportamentul politic al guvernării moldovenești. Acest considerent determină partea europeană să facă aluzie la măsuri extrem de radicale, precum posibilitatea înghețării cadrului juridic bilateral (Acordul de Asociere) sau revizuirea deciziei de liberalizare a vizelor din 2014. Activarea acestor măsuri ar necesita situații mai grave decât cazul de invalidare a alegerilor din Chișinău (IPN, 25 Iunie 2018), iar obținerea unui scor electoral bun de către Partidul Democrat și eventuala lui menținere la putere nu se poate încadra în parametrii dați. De aceea, nu va conta rezultatul alegerilor, ci modul cum acestea au fost desfășurate (IPN, 18 Septembrie 2018). Astfel, guvernarea selecționează idei de la societatea civilă, precum abolirea interdicției de agitație electorală (în secțiunile de votare și la o distanță de 100 metri de acestea), dar refuză să modernizeze în mod sistemic legislația electorală (Promolex, 8 Noiembrie 2018) și să renunțe la votul mixt. Reglementarea problemei agitației electorale, pe de o parte, previne riscurile repetării invalidării scrutinului, solicitată de opoziție și partenerii europeni. Pe de altă parte, gestul de liberalizare a termenilor pentru agitația electorală oferă condiții nelimitate pentru Democrați și alte partide „bogate” să facă campanie în ziua alegerilor (Expert-Grup, 19 Octombrie 2018), în cunoștință de cauză că unicele sancțiuni pot fi achitarea unor amenzi digerabile (persoane fizice – între 300-600 MDL; persoane cu răspundere și candidați – 1200-1500 MDL). Sondajele deja arată că Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat și Partidul „Șor” manifestă vizibilitate în raport cu votanții (IRI, 15 Noiembrie 2018).

Între timp, indiferența guvernării fața de critica internă a forțelor pro-UE și cea externă din partea instituțiilor europene nu a produs niciun impact major asupra preferințelor geopolitice ale electoratului. Suspendarea asistenței macro-financiare a UE în luna iulie și rezoluția Parlamentului European din 5 iulie, au lăsat puține amprente în memoria publică. Aparent, la fel și campania de defăimare anti-europeană, condusă de Partidul Democrat, a avut consecințe minime (IPN, 9 Iulie 2018). Din contra, simpatiile proeuropene au crescut cu 2% până la 48% (IRI, 15 Noiembrie 2018), majorare care este confirmată la fel de sondajele comandate de către organizațiile non-guvernamentale asociate cu Partidul Democrat (IMAS, 14 Noiembrie 2018).  

Totodată, pe fundalul agravării relațiilor cu UE, sondajele arată o evoluție favorabilă pentru Partidul Democrat, a cărui popularitate a sporit cu 3%, din luna iunie (IRI, 16 Iulie 2018), până la 11% în octombrie 2018 (IRI, 15 Noiembrie 2018). Aceste rezultate explică lipsa de frică din partea PDM față de critica formulată de UE, dar și impactul colateral pe care îl au măsurile populiste adoptate în ultimele luni de către guvernare (majorarea salariilor în sectorul public, pensiilor etc.). Astfel, atenționarea Parlamentului European cu eventualitatea suspendării Acordului de Asociere sau a regimului fără vize ar putea să nu aibă niciun impact asupra imaginii PDM, deoarece acesta le poate neutraliza prin populism pre-electoral. Mai mult decât atât, guvernarea moldovenească este familiarizată cu echilibrul de forțe în cadrul instituțiilor europene și înțelege că legislativul europeană poate adopta rezoluții, care au doar un caracter de recomandare, oricât de critice ar fi.

Este posibilă suspendarea regimului fără vize?

Revizuirea regimului fără vize pentru Moldova a devenit parte componentă a ultimei rezoluții a Parlamentului European, chiar dacă liberalizarea vizelor este cuprinsă doar tangențial în Acordul de Asociere (Art. 15, p. 2). Or, Acordul a intrat în vigoare mai târziu decât moldovenii au început să călătorească fără vize în UE.

Liberalizarea vizelor este gestionată într-un cadru specific și separat de politici, unde Moldova este evaluată împreună cu 5 țări din Balcanii de Vest și alte două țări din Parteneriatul Estic – Ucraina și Georgia. Comisia Europeană a recunoscut încă în decembrie 2017 că Moldova continuă să implementeze criteriile pentru beneficierea de regimul fără vize. Totuși, migrația ilegală, politicile anti-corupție și combaterea spălării banilor au fost semnalate ca și probleme în care autoritățile moldovenești trebuie să demonstreze progrese.  Acest lucru ridică cel puțin două întrebări.

În primul rând, Parlamentul European include condiționalitățile ce țin de liberalizarea vizelor într-o rezoluția despre implementarea Acordului de Asociere. Acest lucru poate fi explicat prin intenția de a incita dezbateri publice în Moldova, prin atingerea unui subiect sensibil pentru cetățenii care încă nu dețin pașapoarte românești. Tematica regimului fără vize ar putea fi specificată în rezoluția Parlamentului European din 5 iulie 2018 cu privire la criza politică din Moldova (Parlamentul European, 5 iulie 2018) declanșată de invalidarea alegerilor din Chișinău. Dar acest lucru a fost scăpat din vedere în luna iunie-iulie și a apărut în rezoluția din 14 noiembrie (Parlamentul European, 14 Noiembrie 2018).

În al doilea rând, se impune întrebarea despre privirea izolată asupra îngrijorărilor legate de funcționarea regimului fără vize. Or, Comisia Europeană a indicat printre probleme atât ineficiența combaterii corupției mari și a spălării banilor, cât și fenomenul migrației ilegale. Este adevărat că potrivit noului sistem de suspendarea a regimului fără vize, introdus în 2018, Comisia Europeană poate veni cu asemenea decizie, dacă prevederile sectoriale din dialogul pentru vize cu UE nu mai sunt respectate. Totuși, eventuala reintroducere a vizelor pentru Moldova depinde într-o proporție majoră de situația parametrilor tehnici, care sunt într-o tendință negativă (Vezi Tabelul) și, de aceea, trebuie adresați în aceeași măsură ca și politicile anti-corupție nefuncționale.

 

Tabel. Indicatorii principali în evaluarea implementării condițiilor regimului fără vize

 

2014

2015

2016

Refuzuri de intrare în zona Schengen

Moldova

1845

2725

4660

Ucraina

15.585

23.795

22.495

Georgia

3.185

1.330

810

Șederi ilegale

Moldova

2.245

4.050

7.660

Ucraina

16.520

23.480

29.565

Georgia

6.550

5.405

5.240

Readmitere/reîntoarcere (% per cazuri)

Moldova

62.3 % din 1.700

67.3 % din 1.810

48.1 % din 5.035

Ucraina

74.7% din 12.220

76.4% din 19.200

82.5% din 26.865

Georgia

53.9% din 6.260

45.1% din 6.415

55.9% din 5.635

Solicitări de azil

Moldova

475

1.850

3.675

Ucraina

14.090

22.100

12.460

Georgia

8.570

8.110

8.700

Sursa: Raportul Comisiei Europene din decembrie 2017

 

Chiar dacă reintroducerea vizelor va fi declanșată, acest lucru se va întâmpla gradual și necesită decizia majorității statele UE. Mai mult ca atât, obligativitatea vizelor va fi impusă pentru categorii specifice de cetățeni și nicidecum nu pentru toată populația care beneficiază de călătorii fără vize în UE (IPN, 15 Ianuarie 2018).

În loc de concluzii …

Critica UE pare să nu aibă efecte majore asupra comportamentului guvernării moldovenești. Atât atenționarea cu suspendarea Acordului de Asociere în cazul violării principiilor democratice sau invocarea regimului liberalizat de vize riscă să producă puține efecte, la fel ca și suspendarea asistenței macro-financiare. Acest lucru se datorează faptului că guvernarea neutralizează critica instituțiilor europene cu măsuri populiste, ușor îmbrățișate de o populație însărăcită.

Deși speculațiile privind eventualitatea suspendării regimului fără vize sunt circulate masiv, acest proces nu depinde doar de indicatorii și evaluările politice privind lupta cu corupția, dar și de parametrii tehnici. Chiar dacă aceștia sunt într-o tendință negativă, nivelul maxim acceptabil nu este depășit.

Guvernarea a demonstrat că este indiferentă față de suspendarea asistenței macro-financiare, iar acest lucru trebuie să alerteze UE. Condiționarea cu suspendarea Acordului de Asociere sau regimul fără vize trebuie să rămână ca și acțiuni de ultim resort, dar până atunci regulile jocului democratic trebuie reintroduse prin spargerea monopolurilor Partidului Democrat de la politică până la mass-media.

 
Dionis Cenușa

 


IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacției. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacției.

05:49, 19 Noi 2018

Alte știri

21 Martie 2012
RSS
România ar putea fi a doua destinație a președintelui nou-ales, după Bruxelles
free
06 Martie 2012
Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credință?
free
27 Februarie 2012
Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv va fi semnat într-un an și jumătate
free
25 Februarie 2012
Integrarea europeană este un proces dureros care supune societatea unui efort substanțial, Marius Lazurca
free
23 Februarie 2012
Transnistria și reglementarea evazivă. Analiză de Kalman Mizsei pentru Info-Prim Neo
free
31 August 2011
Cetățenii Republicii Moldova vor fi acceptați în Europa doar atunci când se vor simți confortabil în limba oficială a țării lor, Alexei Axan
free
29 August 2011
Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est și-au revizuit constituțiile înainte de aderare la UE, Corneliu Gurin
free
26 August 2011
Independența în 20 de ani și 20 de păreri
free
25 August 2011
Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuțit, Valeriu Vasilică
free
24 August 2011
După 7 aprilie 2009 Moldova a avut șansa să revină pe făgașul normalității, dar a ratat-o, Vitalie Nagacevschi
free
23 August 2011
2007 a schimbat vectorul așteptărilor, noii politicieni au început să înlocuiască garda veche, Viorel Cibotaru
free
22 August 2011
„Forța transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
free
18 August 2011
Evenimentul culminant al anului 2003 a fost confruntarea practic deschisă cu Federația Rusă, Valeriu Streleț
free
17 August 2011
Politicienii anului 2001 s-au izolat în sfera luptelor politice de salon, Mihai Godea
free
16 August 2011
Summit-ul de la Istanbul – cea mai importantă realizare a diplomației Moldovei, Victor Chirilă
free
13 August 2011
Codul Electoral a statuat principiile de bază la formarea puterii de stat, Iurie Ciocan
free
12 August 2011
Anul 1996 – primul semnal de revenire în forță a comuniștilor, Ion Tăbârță
free
11 August 2011
Evenimentele anului 1995 au dus la consolidarea bazelor legislației statului, Victor Stepaniuc
free
10 August 2011
În fruntea PCRM trebuia să vină altcineva decât Voronin, Nicolae Andronic
free
09 August 2011
Republica Moldova a suferit înfrângere politică și militară în fața Federației Ruse și a regimului din stânga Nistrului, Oazu Nantoi
free

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Societatea civilă împotriva torturilorConferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: ,,Întreținerea Președintelui ne costă prea scump"
Conferințe IPN [HD] | Microfinanțarea moldoveană - sistem de jaf legiferatConferințe IPN [HD] | Ravagii, arestare și obstrucții  în adresa femeilor antreprenoare
Vezi toate
banner creditex