Produsele media la această rubrică sunt realizate în cadrul proiectului „Integrarea Europeană ca idee națională cu potențial de consolidare a societății moldovenești”, sprijinit de Fundația Germană Hanns Seidel
DCFTA – patru ani de implementare
Print Send by email
10:42, 09 Noi 2018

Datorită implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care este parte a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a crescut cu 44% exportul produselor agroalimentare către UE, implicit a crescut și competitivitatea producătorilor autohtoni. Impactul nu s-a limitat la creșterea exportului, dar a produs și implicării macro-sociale importante. Totuși, pentru a putea beneficia plenar de DCFTA, trebuie să existe un cadru economic și politic stabil, să se atragă o mai mare atenție asupra exporturilor produselor de origine animalieră prin modernizarea infrastructurii calității, dar și trebuie sporit nivelul cunoașterii avantajelor DCFTA în domeniul de afaceri. Concluziile au fost făcute de expertul economic Adrian Lupușor, în cadrul unei prezentări a analizei impactului a patru ani de implementare a DCFTA, transmite IPN.

Analiza arată că, după patru ani, Uniunea Europeană a devenit cel mai important și mai de încredere partener comercial pentru producătorii moldoveni. Doi din trei euro câștigați din exporturile moldovenești provin acum din UE – spre deosebire de unul din doi euro, cum se întâmpla în 2014, ceea ce reprezintă o creștere netă de aproximativ 367 de milioane de euro în exporturi.

Prezent la eveniment, ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a spus că Zona de Liber Schimb este un element important din Acordul de Asociere cu UE, nu doar în termeni de creștere a exporturilor produselor moldovenești, dar și în termeni de investiții, locuri de muncă create. Potrivit ambasadorului, timp de patru ani, mulți agenți economici au beneficiat de facilitățile DCFTA, dar totuși, este loc de mai bine. Un element important în acest proces este continuarea reformelor și consolidarea independenței sistemului judiciar.

Secretarul general de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a apreciat suportul continuu oferit de UE. În patru ani, Guvernul a implementat un șir de reforme cu un impact direct asupra agenților economici și indirect asupra cetățenilor, cum ar fi introducerea ghișeul unic, reforma actelor permisive, reforma controalelor etc. pentru favorizarea DCFTA. Implementarea DCFTA ajută Moldova să se apropie tot mai mult de nivelul de viață și democrație din spațiul european.

În cadrul evenimentului, reprezentanți ai întreprinderilor moldovenești și-au împărtășit experiența în accesarea sprijinului din partea UE pentru a corespunde cerințelor și a folosi pe deplin oportunitățile oferite de DCFTA. Andrei Mârza, proprietarul unei fabrici de îmbrăcăminte din Soroca, a reușit crearea a 70 de noi locuri de muncă, iar vânzările au crescut de trei ori datorită sprijinului primit de la Uniunea Europeană. Tudor Rotaru, proprietarul unei linii de producție de fructe uscate în ciocolată din Ialoveni, spune că datorită oportunităților DCFTA și programelor europene de sprijin și instruire, dulciurile produse de compania sa sunt acum exportate în Slovenia, România, Irlanda și pe alte piețe, iar vânzările au crescut de la 20 de mii de lei în 2014 până la 10 milioane de lei în 2017.

În cadrul evenimentului, a fost lansată și campania de informare: „Creat în Moldova – apreciat în lume". Campania va dura până la sfârșitul lunii decembrie. Proiectul oferă informații utile despre oportunitățile oferite de AA/DCFTA companiilor din Republica Moldova și organizează instruiri practice privind utilizarea acestor oportunități.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Societatea civilă împotriva torturilorConferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: ,,Întreținerea Președintelui ne costă prea scump"
Conferințe IPN [HD] | Microfinanțarea moldoveană - sistem de jaf legiferatConferințe IPN [HD] | Ravagii, arestare și obstrucții  în adresa femeilor antreprenoare
Vezi toate
banner creditex