Produsele media la această rubrică sunt realizate în cadrul proiectului „Integrarea Europeană ca idee națională cu potențial de consolidare a societății moldovenești”, sprijinit de Fundația Germană Hanns Seidel
PDM: E regretabil că războiul politic din Moldova a fost exportat în Parlamentul European
Print Send by email
15:49, 05 Iul 2018

Partidul Democrat, partidul de la guvernare, anunță că a luat act de „rezoluția eminamente politică, votată în Parlamentul European de un număr de euro-deputați, aparținând în special grupului parlamentar din care fac parte două partide ale opoziției din Moldova”. Într-un mesaj postat pe Facebook de către purtătorul de cuvânt al formațiunii se menționează că este regretabil că războiul politic din Republica Moldova a fost exportat în Parlamentul European de către „câțiva lideri politici moldoveni, care recurg la gesturi îndreptate împotriva moldovenilor, doar pentru a-și atinge scopurile meschine”, transmite IPN.

„Constatăm că prin votul de astăzi grupul politic care a inițiat moțiunea a dat semnalul că, în loc să susțină Moldova și cetățenii ei, indiferent de orientări politice, preferă să susțină doar anumite partide politice neparlamentare și pe liderii acestora. Mai constatăm că rezoluția nu a trezit interesul euro-deputaților, aceasta fiind dezbătută cu sala aproape goală, din care au lipsit până și majoritatea celor care fac parte din partidul care a inițiat-o, lucru care indică încă o dată faptul că decizia privind votul s-a luat netransparent și strict politicianist, fără a exista o dezbatere consistentă în plen”, se menționează în mesaj.

Potrivit PDM, rezoluția votată în Parlamentul European nu a întrunit un larg consens, au fost multe voci critice la adresa inițiatorilor rezoluției, precum și critici aspre și argumentate în ceea ce privește conținutul ei.

„Nu este exclus că aceasta rezoluție va eroda semnificativ și încrederea moldovenilor în Uniunea Europeană, după ce, în timpul mandatului actualului Guvern, ea a cunoscut o creștere record. Este greu însă să li se explice cetățenilor de ce au îndurat reforme atât de grele, ca apoi să se ia o decizie împotriva lor, doar pentru că așa au dorit liderii opoziției, doar pentru că Guvernul și PDM nu au acceptat să intervină în decizia instanțelor de judecată, care au invalidat alegerile din Chișinău”, se spune în mesajul purtătorului de cuvânt al formațiunii democrate.

În mesaj se mai spune că vineri „conducerea PDM, cea a Guvernului și a Parlamentului vor veni cu declarații oficiale mai ample, în care va fi anunțat inclusiv modul în care se va acționa mai departe pentru ca cetățenii să beneficieze de creșterea economică înregistrată în țară, după ce o perioadă lungă au fost nevoiți să îndure efectele unor reforme complicate, dar necesare, precum și efectele unor condiționalități din partea UE, mai aspre decât a îndurat orice guvern până acum”.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 345 de voturi pro, 160 de ațineri și 35 de voturi împotrivă, a adoptat joi, 5 iulie, o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | ?????? ??????? ??????? ?????? ? ?????????????? ?????????? nr.13Conferințe IPN [HD] | Rezultatele vizitei la Strasbourg
Conferințe IPN [HD] |  Transfer de imagine si concurență neloială pe piața media din RMConferințe IPN [HD] | Alinierea Republicii Moldova la - Globat Magnitsky Act
Vezi toate
banner creditex