Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED

 

 
O vecinătate estică stabilă și viabilă înseamnă, acum mai mult ca oricând în istoria recentă a UE, o investiție sigură în viitorul proiectului european...


 

Dionis Cenuşa
 

Au trecut 8 ani de la prima declarație a Parteneriatului Estic, lansată la Praga în 2009. În acest răstimp, UE a fost deseori criticată pentru lipsă de ambiție în legătură cu acei parteneri din Est, care țintesc aderarea la UE. Concomitent, nucleul Parteneriatului - țările semnatare ale Acordului de Asociere, au dezamăgit Bruxelles-ul, fie l-au pus în alertă.

Georgia a fost prima care a trădat incapacitatea clasei politice de a rupe definitiv cu practici autoritare cu puțin timp înainte de parafarea Acordului de Asociere. Căderea partidului lui Saakașvili la alegerile legislative din 2012 și imposibilitatea de a mai candida la prezidențiale (2013) l-au forțat pe Saakașvili să plece din politica georgiană. Căderea regimului lui Victor Ianukovici și “revoluția demnității” împotriva sistemului politic corupt (2013-2014) a fost o provocare grea pentru UE și un pericol major pentru funcționalitatea Parteneriatului Estic, în care Ucraina deține o pondere majoră. A urmat Moldova, fraudată din punct de vedere bancar (2014), pe motivul disfuncțiilor instituțiilor de stat, provocată de corupție politică și politizarea instituțiilor. Toate acestea, au demonstrat că UE anticipează în mod stângaci evoluțiile din nucleul vecinătății sale estice. Față de celelalte țări ale Parteneriatului, așteptările UE nu au fost niciodată ambițioase din cauza prezenței puternice a Rusiei (Belarus, Armenia) sau a regimurilor autoritare, a căror autosuficiență se bazează pe exportul de hidrocarburi (Azerbaidjan).

Critica adusă UE vizavi de calitatea Parteneriatului Estic este uneori nejustificată. Or, conținutul Declarației de la Praga, care a dat start Parteneriatului, arată că acesta urma să fie “dezvoltat împreună”, de către UE și țările est-europene și într-o manieră „transparentă”. Nicidecum nu se știa că lucrurile vor avansa atât de mult, iar liberalizarea vizelor în Moldova (2014) și Georgia și Ucraina (2017) o confirmă. La fel, nu se știa că grupările oligarhice vor consolida controlul politic în regiune și nu invers (Moldova, Georgia, Ucraina), coordonându-și eforturile pentru a cere perspective europene de la UE.

După 8 ani, Parteneriatul Estic în 2017 se dovedește a fi oricum mai matur. Lipsește cu desăvârșire romantismul din 2009, iar lecțiile anului 2014 (războiul din Estul Ucrainei și anexarea Crimeii de către Rusia, infracțiunile bancare de proporție în Moldova) impune introducerea unor dimensiuni de securitate, atât în materie de apărare civilă cât și de protejare a statului de drept. Desigur, dorințele guvernelor naționale și ale societății civile din țările Parteneriatului Estic încă nu coincid cu posibilitățile UE, însă sunt vizibile niște tendințe de apropiere. Acest lucru se materializează pe măsură ce UE depășește propriile complexe și probleme existențiale. Or, este puțin probabil ca UE să ofere mai mult vecinilor din Est – perspectiva europeană, atât timp cât nu sunt depășite provocările majore, precum populismul eurosceptic, apatia cetățenilor europeni, crizele social-economice și militare din vecinătate și imixtiunea destabilizatoare a Rusiei.

Moldova și dezvăluirea corupției

Parteneriatul Estic, și mai exact Acordul de Asociere cu UE, în vigoare în Moldova din iulie 2016, au creat un cadru legal și politic suficient de rezistent pentru a accelera dezvăluirea cazurilor de corupție. Treptat, a devenit clar că țara este guvernată de grupuri oligarhice, care ocolind principiile de separare a puterilor în stat au suspendat o bună parte din autonomia instituțiilor în luarea deciziilor (procuratura, organul anti-corupție etc.). În final, ciocnirile dintre oligarhi s-au soldat cu monopolizarea puterii politice de către Democrații lui Vladimir Plahotniuc, care a devenit conducătorul de facto al țării.

UE este criticată pentru că ar fi facilitat menținerea la putere a forțelor așa-zis pro-europene, care au fraudat țara în proporții necunoscute până în 2009. În realitate, forțele politice din Moldova, cu sau fără UE, au fost mereu suspectate de lipsă de integritate și înclinație spre corupție. Astfel, UE a devenit o victimă a circumstanțelor și a retoricii pro-europene a Chișinăului, la fel ca și societatea civilă și populația, fiind neputincioasă în prevenirea ingineriilor politice ale guvernelor de după 2009. Totuși, criticile și nemulțumirea față de reacția tardivă a UE au încurajat-o pe cea din urmă să-și revizuiască atitudinea. În consecință, dialogul cu Chișinăul a fost inundat cu demersuri favorabile introducerii unor condiționalități cât mai sofisticate, inclusiv de natură politică. Promovarea condiționalităților de către UE se datorează la fel rolului societății civile în procesul de reformă, asigurat de Acordul de Asociere.

Deci, în cei 8 ani de aflare în cadrul Parteneriatului Estic, politicul moldovenesc s-a maturizat și diversificat. Opoziția extra-parlamentară a devenit mai puternică decât cea parlamentară, iar societatea civilă mai credibilă acasă și la Bruxelles decât guvernele pro-europene. Cu toate acestea, în 2017, Moldova este în fața unor riscuri și incertitudini legate de traiectoria țării după 2018, influența reală a Rusiei asupra președintelui Igor Dodon și capacitatea de mobilizare a populației în vederea apărării vectorului european în cazul preluării puterii de către forțele pro-ruse.

Factorul rusesc

Pe lângă evoluțiile domestice din țările Parteneriatului Estic, la fel, s-au observat și schimbări majore în comportamentul factorului rusesc. Or, de la declarații tăioase contra integrării europene, Rusia s-a simțit suficient de sigură pentru a anexa Crimeea și a declanșa separatism militar în regiunea Donbass (2014-2015).

Mai mult ca atât, Moscova a inițiat restricții comerciale (2013), menite să penalizeze râvnirile pro-europene din republicile ex-sovietice – Moldova, Ucraina și Georgia. Embargourile comerciale, împreună cu propaganda emisă prin sursele sale media, au contribuit la sporirea popularității Uniunii Euroasiatice în țări ca Moldova. În cazul Ucrainei, eforturi considerabile au fost dedicate securizării spațiului mediatic împotriva incursiunilor informaționale ale Rusiei. Conflictul militar menținut de Rusia în Ucraina a ajuns să facă victime inclusiv în rândul cetățenilor europeni (prăbușirea avionului cu pasageri MH17), care a impulsionat retorica sancțiunilor contra Rusiei.

Războiul hibrid purtat de Rusia în țările est-europene, dar și în UE, la fel reprezintă o reacție la faptul că integrarea europeană via Parteneriatul Estic a început să aibă efecte, chiar dacă mici și lente. Caracterul hibrid al campaniilor externe lansate de Rusia implică războiul informațional, susținerea populiștilor eurosceptici, interferențe în campaniile electorale și alte măsuri, prin care este urmărită slăbirea unității în cadrul UE.

Din aceste considerente, supraviețuirea și consolidarea Parteneriatului Estic trebuie să fie văzută de către UE ca un obiectiv major pentru prevenirea extinderii războiului hibrid purtat de Rusia. O vecinătate estică stabilă și viabilă înseamnă, acum mai mult ca oricând în istoria recentă a UE, o investiție sigură în viitorul proiectului european.

În loc de concluzii...

Așteptările față de Parteneriatul Estic trebuie să fie mereu realiste și să reiasă din posibilitățile UE a oferi mai mult sau nu. .Condiționalitățile conectate la reforme și finanțare constituie cel mai puternic instrument de transformare, pe care UE trebuie să-l fortifice la summitul de la Bruxelles, în raport cu țările est-europene.

După 8 ani, inițiativa destinată modernizării Europei de Est a devenit mai importantă decât autorii acesteia și-au putut imagina. De aceea, eșuarea apropierii regiunii de modelul european de funcționarea a statului și societății va fi un semnal puternic de slăbiciune pentru Rusia, adițional la insurgența non-liberală și anti-UE deja existentă – Ungaria, Polonia și Brexit-ul.

Consolidarea Parteneriatului Estic este o formă sigură de a europeniza Moldova, Ucraina și Georgia și, deocamdată, într-o proporție mai mică Armenia, Belarus și Azerbaidjan. Altceva mai bun decât aceasta, UE nu poate propune în viitorul apropiat. Orice investiție în acest Parteneriat va aduce beneficii duble UE. Succesul acesteia ține de calitatea, profunzimea și ireversibilitatea reformelor, care trebuie să devină o salvare pentru justiția și democrația din regiune și un inamic pentru corupție și interesele oligarhice.

 
Dionis Cenuşa

 


IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.