Op-Ed
	Dacă UE nu reușește să devină mai principială și mai exigentă în raport cu autoritățile moldovenești, atunci reformele ar putea stagna, amplificând tentațiile pentru vectorul euroasiatic foarte slab cunoscut pe moment...
Dionis Cenuşa

Politica externă a Moldovei oscilează fără pauze ca urmare a inițiativelor președintelui Igor Dodon, menite să împingă țara în direcția estică. Schisma geopolitică devine o realitate cotidiană tot mai pregnantă, a cărei consecințe sunt puternic subestimate. Ramificațiile geopolitice generate de către președintele Dodon și opoziția socialistă sunt exploatate de către guvernarea coordonată de către liderul democraților, Vladimir Plahotniuc. Sondajele recente indică însă că clivajele geopolitice nu mai oferă sprijinul public de care ar avea nevoie democrații și liberalii pentru a putea sări pragul electoral de 6% la alegerile legislative din 2018.

Înclinațiile euroasiatice ale președinției (IPN, martie 2017) nu afectează dialogul guvernării cu Uniunea Europeană. Un indiciu clar este negocierea intensă a noii agende de asociere 2017-2019 (MAIEI, martie 2017), care redefinește obiectivele pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere. Acest lucru denotă că relațiile cu Bruxelles-ul depind, în primul rând, de calitatea reformelor desfășurate de guvernare și nu de retorica geopolitică a președintelui Dodon. Cu toate acestea, tentativele președinției de a bifurca politica externă a țării comportă riscuri considerabile, pe termen mediu și lung, pentru dezvoltarea țării. Printre acestea se numără descurajarea reformelor și a funcționarilor publici implicați în realizarea lor, dezorientarea potențialilor investitori, dar și polarizarea mai accentuată a societății pe principii geopolitice.

Clivajul geopolitic și sondajele

Antagonismele geopolitice pe dimensiunea Vest-Est au o capacitate redusă de a corecta simpatiile populației față de principalele partide politice și respectiv instituțiile de stat asociate cu acestea. Sondajele recente arată clar că gradul de aprobare publică pentru Parlament și Guvern – de 16% și respectiv 28%, este net inferior celui pentru președinte – 54% (IRI, Martie 2017). Prin urmare, democrații aflați la guvernare nu mai pot miza doar pe confruntarea geopolitică cu președinția pro-rusă și nici pe Rusia folosită în calitate de „sperietoare” în dialogul cu oficialii europeni. Înăsprirea contextului îi impune pe aceștia să deblocheze treptat reformele sau să le extindă pe cele aflate deja în circuit. Dar acest proces este anevoios și dureros pentru adepții actualului sistem, bazat pe extragerea rentei, abuzul față de bunurile și banii publici. Din acest considerent, adepții actualului sistem, inclusiv guvernarea, necesită ingeniozitate și prudență pentru a balansa între condiționalități externe, presiuni interne, adaptarea la “reguli de joc” mai corecte și păstrarea pârghiilor politice pe termen lung.

Concomitent, președintele Dodon valorifică în continuare potențialul relației moldo-ruse, abandonată unilateral și conștient de Rusia în decursul ultimilor 8 ani. Evident, apropierea de Putin este elementul cheie de pe agenda politică a lui Igor Dodon, dar în niciun caz unicul. Sursele de popularitate ale președintelui sunt diversificate, numărând relația specială cu Biserica Ortodoxă Rusă, promovarea moldovenismului post-sovietic și mai pe larg exploatarea dosarelor populiste (federalizarea țării, contra-reformele în domeniul educației etc.). În aceeași măsură, președintele este în opoziție permanentă față de Guvern și Parlament, ceea ce în mod suplimentar îi întărește poziția.

Avântul euroasiatic al președintelui Dodon și calculele Rusiei

În primele trei luni de la preluarea funcției de președinte, socialistul Igor Dodon a dedicat eforturi considerabile pentru a reapropia Moldova de Rusia. Cu toate acestea, dezghețarea parțială a relației cu Moscova nu poate fi privită ca un merit personal al președintelui Dodon. Realitatea geopolitică este de cu totul altă natură, iar politicienii moldoveni au un rol cel mult secundar. Altfel spus, re-apropierea Moldovei de Rusia rezultă din calculele pragmatice ale Rusiei, pentru care falimentarea definitivă a vectorului european moldovenesc va reprezenta o victorie geopolitică simbolică, cu impact regional încă incert. Or, acest scop se înscrie într-un scenariu mai global, unde o Moldovă antrenată în sinergia euroasiatică îi va permite Rusiei să încercuiască Ucraina din partea de Vest.

Prin urmare, dialogul direct cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a avut loc în ianuarie și martie 2017, îl poziționează pe Igor Dodon în topul politicienilor moldoveni pro-ruși. Deschiderea Rusiei îi garantează o pondere mai mare pe scena politică locală și dictează anumite tendințe în opțiunile electorale ale populației.

Parteneriatul strategic bilateral moldo-rus, propus de Igor Dodon de unul singur, nu satisface nicidecum Rusia, deoarece este îndeajuns pentru a decupla Moldova de procesele integraționiste europene. Moscova a dat de înțeles că restabilirea plenară a relațiilor politice și comerciale cu Moldova este posibilă dacă este acceptată detașarea de Acordul de Asociere și DCFTA și reconsiderarea relației cu CSI-ul (IPN, Decembrie 2016).

Președintele Dodon s-a angajat însă să dobândească mai mult decât atât. Astfel, deja în timpul primei vizite la Moscova (EurasianCommission, Ianuarie 2017), acesta a propus inițierea unui Memorandum de cooperare cu Uniunea Economică Euroasiatică (IPN, Ianuarie 2017). După cea de-a două întâlnire Dodon-Putin, președintele moldovean avansează și mai departe, solicitând statutul de țară observator pentru Moldova în cadrul Uniunii  Euroasiatice (Presedinte.md, Martie 2017). Statutul de observator se acordă oricărei țări care îl solicită, în urma deciziei comune a Consiliului Suprem al Uniunii, reprezentat de liderii celor 5 țări membre, printre care și Vladimir Putin (Articolul 109, Tratatul Uniunii Economice Euroasiatice). Odată cu primirea acestui statut, țările în cauză pot participa la ședințele organelor Uniunii și accesează documentele neconfidențiale, dar sunt excluse de la luarea deciziilor. Mai mult ca atât, orice țară care obține statutul de observator se obligă să se abțină de la orice acțiuni ce pot periclita interesele Uniunii Euroasiatice.

Din cauza lacunelor constituționale, care nu limitează foarte clar acțiunile președintelui în politica externă, Moldova ar putea primi statutul de observator în Uniunea Euroasiatică, chiar dacă este antrenată în implementarea Acordului de Asociere.

Nihilismul politic manifestat de președintele Dodon și bifurcarea continuă a politicii externe creează o situație incomodă și excepțională pentru UE și guvernarea de la Chișinău. Or, Acordul de Asociere este incompatibil cu aderarea la Uniunea Euroasiatică Vamală, dar, pe altă parte, acesta nu interzice obținerea statutului de observator în organizații de acest tip.

Totodată, președintele Dodon nu scapă din vizor CSI-ul. După ce Biroul Permanent al Parlamentului, dominat de Partidul Democrat, a refuzat să participe la Adunarea parlamentare a CSI, din 27 martie, președintele Dodon a insistat pe participarea socialiștilor (Presedinte.md, Martie 2017). Democrații au justificat boicotul său ca reacție la lipsa oricărei atitudini cu privire la cazurile de tratament inadecvat față de oficialii moldoveni ce călătoresc în Rusia. Adițional, Rusia mai este criticată pentru eforturile de a pune Interpolul pe urmele lui Vladimir Plahotniuc. Chiar dacă Adunarea Parlamentară a CSI nu are nicio pondere majoră în cadrul CSI, pentru socialiști orice platformă pro-rusească este valoroasă. Or, până la aderarea în Uniunea Euroasiatică, mult râvnită de către președinte, participarea în instituțiile CSI este imperativă.

Agenda europeană continuă

Pe fundalul eforturilor pro-rusești ale Președinției, guvernarea împreună cu Bruxelles-ul pregătesc noua Agendă de Asociere, care va actualiza prioritățile pentru agenda reformelor. Noul document va fi lansat în contextul ședinței Consiliului de Asociere (Bruxelles, pe 31 martie 2017). Agenda de Asociere pentru 2017-2019 include obiective mai concrete și mai detaliate decât în fostul document (2014-2016). Aceasta confirmă maturizarea relațiilor bilaterale, în care atât UE, cât și Moldova își asumă angajamente în mod reciproc. De asemenea, noua agendă corespunde cu spiritul Politicii Europene de Vecinătate revizuite (2015) și cu Strategia Globală a UE (2016), în care pe lângă diferențiere și implicare mai mare din partea țării partenere, accentul se pune pe consolidarea rezilienței.

Justiția, politicile anti-corupție, reformarea administrației publice centrale și locale, asanarea și fortificarea sectorului bancar etc. sunt câteva din domeniile vizate de Agenda de Asociere. Toate acestea reflectă prevederile Acordului de Asociere și se oglindesc în alte documente naționale dedicate integrării europene, ale căror implementare este încă fragmentară și puternic dependentă de interesele politice ale guvernării.

Dacă pentru perioada 2017-2018 există o anumită claritate și previzibilitate politică, atunci anul 2019 este sub semnul întrebării având în vedere traiectoriile partidelor politice și devierile geopolitice ale președinției țării.

În loc de concluzie...

Președintele Dodon face tot posibilul pentru a apropia Moldova de Rusia. În schimbul unor dividende politice (transfer de imagine, sprijin mediatic etc.) din partea Moscovei, el se arată dispus să aducă țara cu un picior în Uniunea Euroasiatică, prin intermediul statutului de țară observator.

Există tot mai multe indicii că socialiștii pregătesc o turnură radicală pentru Moldova, dacă reușesc să se impună în alegerile din 2018, pentru care deja se pregătesc. Pentru a evita proteste similare celor din Ucraina în 2013 (Euromaidan) în favoarea Acordului de Asociere cu UE, președintele Dodon împinge Moldova cât mai aproape de Uniunea Euroasiatică.

Memorandumul de colaborare cu Uniunea Euroasiatică, dar și mai mult calitatea de țară observator, vor fi folosite pentru a predispune publicul la vectorul euroasiatic. Pe această cale, socialiștii vor să imunizeze societatea contra unor manifestări pro-europene, rezultate din eventuala decizie a președintelui Dodon de a stopa integrarea europeană și de a o înlocui gradual cu cea euroasiatică.

Pașii președintelui în direcția Rusiei devin tot mai consistenți și respectiv convingători pentru segmente mai largi de cetățeni, în timp ce guvernarea este încă tratată cu neîncredere de către populație.

Ezitările guvernării de a impulsiona reformele nu fac altceva decât să-l ajute și mai mult pe președintele Dodon. Din acest considerent, noua Agendă de Asociere este privită cu așteptări sporite față de UE. În fine, dacă UE nu reușește să devină mai principială și mai exigentă în raport cu autoritățile moldovenești, atunci reformele ar putea stagna, amplificând tentațiile pentru vectorul euroasiatic foarte slab cunoscut pe moment.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.