Oligarhizarea politicii moldovenești este considerată drept una din cele mai mari probleme ale Moldovei. Acest lucru a fost evidenţiat de către Jerzy Pomianowski, directorul executiv al Fundaţiei Europene pentru Democraţie, într-un interviu pentru IPN.
„Îmi amintesc că, atunci când unul dintre cei doi oligarhi l-a pus pe celălalt în închisoare, am postat pe Twitter întrebarea: "Ce este mai periculos pentru democraţia din Moldova decât doi oligarhi care guvernează ţara?". Răspunsul meu este: "Mai periculos poate fi un singur oligarh care guvernează!", a spus expertul european.
Printre factorii care au coincis cu consolidarea oligarhilor, Jerzy Pomianowski menţionează indulgenţa UE. „În cazul Moldovei avem un factor internaţional, reprezentat de sprijinul din Europa. Acesta a fost acordat pe baza unor declaraţii care au provenit de la un grup de partide politice pro-europene, conduse de doi oligarhi - domnii Filat și Plahotniuc. […] Din cauza lipsei de atenţie, Europa nu a văzut situaţia reală pe parcursul mai multor ani. Aceasta nu a văzut că declaraţiile și faptele reale nu corespund. Prin urmare, reformatorii pro-europeni nu au fost în mod obligatoriu și reformiști”, a evidenţiat acesta.
Directorul Fundaţiei Europene pentru Democraţie a chemat clasa politică moldovenească să se autopurifice. „Acest lucru este ceva ce Moldova și elita sa politică trebuie să combată și să elimine. Este necesar să fie înfiinţate mișcări politice credibile, pro-democratice și pro-europene”, a spus el.
Jerzy Pomianowski consideră că scena politică moldovenească se poate regenera. „Vedeţi ce s-a întâmplat recent. Platforma pentru Demnitate și Adevăr a organizat cele mai mari proteste, probabil de la independenţa Moldovei. S-au adunat foarte mulţi oameni pentru ca să spună că ei sunt nemulţumiţi. Maia Sandu a căpătat o popularitate de până la 25-30%, timp de câteva luni, deși ea este o persoană fără istorie politică semnificativă. Aceasta se datorează faptului că a venit cu “mâinile curate”. De asemenea, putem vorbi despre Iurie Leancă, el depune eforturi politice în încercarea de a-și curăţa trecutul și de a construi credibilitate. Cred că, dacă ne uităm la scena politică, vom vedea multă energie și mulţi oameni care pot oferi ceva”, menţionează expertul european.
„Vorbim despre modul în care politicienii doresc să se ocupe de problemele societăţii, dar și dacă aceștia vor să implice societatea civilă, oamenii și mass-media liberă. Sau, pur și simplu, aceștia vor schimbarea fotoliilor, fără a combate corupţia și justiţia ineficientă. Dacă acesta este cazul, atunci, desigur, nu există niciun viitor”, mai adaugă acesta.