Experţii au păreri împărţite privind termenul de 30 de zile acordat de către premierul Pavel Filip pentru lichidarea restanţelor la implementarea Acordului de asociere cu UE. În timp ce unii consideră că termenul este real, alţi sunt de părerea că nu se va reuşi încadrarea în termen. Declaraţiile contradictorii au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Avocatul Roger Gladei consideră că guvernarea ar putea să se încadreze în acest termen şi că acest lucru depinde mai mult de Parlament decât de Guvern. „Au fost mai multe proiecte de legi importante pe care le-a elaborat Guvernul, dar n-au fost votate de către Parlament. Dar avem semnale pozitive din interiorul sistemului judecătoresc. Oamenii vor reforme. Sunt premize pentru soluţionarea lucrurilor spre bine”, a spus avocatul.
Şi Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept de la ULIM, se arată optimist în privinţa termenului fixat de Filip. „Strategii şi planuri avem multe, trebuie doar de început lucrul. Cred că până la urmă corupţia va înceta de la sine”, a opinat Cauia.
De altă părere este însă expertul IDIS „Viitorul”, Corneliu Ciurea. „Sunt sceptic că vor reuşi să se încadreze în acest termen. Nu cred în reforme radicale. Europenii nu vor de la noi să schimbăm structura sistemului. Ei vor să vadă corupţi de rang înalt după gratii. Avem şi de aceştia, însă toţi sunt de o culoare politică. Trebuie să se schimbe guvernarea ca să avem la puşcărie corupţi de rang înalt de altă culoare”, a declarat expertul.