Formarea Alianţei pentru Integrare Europeană 3 (AIE 3) constituie o victorie a partidelor pro-europene, precum şi a categoriilor de populaţie care agreează ideea integrării europene a Republicii Moldova. În acelaşi timp, este „o victorie cu gust amar”, pentru că cea de a cincea coaliţie majoritară pro-europeană pare să fie ultima cu şanse de realizare a opţiunii europene a ţării, iar această condiţie pune în faţa partidelor de la guvernare responsabilităţi fără precedent. O astfel de teză înaintează analiza IPN „Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei”, publicată vineri, 24 iulie 2015. Autorul analizei, Valeriu Vasilică, îşi argumentează concluzia prin diminuarea permanentă, pas cu pas, a credibilităţii coaliţiilor pro-europene anterioare.
Autorul distinge cinci etape de diminuare a credibilităţii partidelor şi coaliţiilor pro-europene, care, la rândul său, generează diminuarea atractivităţii ideii europene în societatea moldovenească.
La prima etapă, care a coincis cu perioada guvernării AIE 1, diminuarea credibilităţii s-a alimentat din reglările de conturi în public la care s-au dedat liderii partidelor venite la putere în 2009. „Gâlcevile permanente şi înverşunate, de multe ori speculative, programate şi concertate, mediatizate din abundenţă de presa de multe ori părtinitoare, au produs o primă doză de dezamăgire la adresa partidelor respective, prin ricoşeu, şi a ideii europene”.
La a doua etapă, care a coincis în linii generale cu perioada AIE 2, „partidele „pro-europene” au finalizat procesul de subordonare politică a instituţiilor statului, incluzând-le în rivalităţile interpartinice fiecare de partea sa, dar şi în promovarea intereselor politice şi economice, nu totdeauna transparente şi legale, la nivel naţional şi internaţional. Rezultatul cel mai prost al acestui proces s-a manifestat prin atingerea unui grad înalt de disfuncţionalitate a majorităţii instituţiilor statului, care au pierdut în mare măsură legătura cu statul şi cu populaţia, activând în regim autonom în sensul în care şi-au redus sarcina la a deservi în mod prioritar interesele patronilor politico-economici. Reacţia cetăţeanului de rând a fost simplă şi înţeleasă: dacă aceste partide şi aceste instituţii sunt europene, eu nu am de ce să agreez aşa ceva”, se spune în analiză.
Potrivit autorului, punctul culminat al etapei a doua coincide cu tragedia din „Pădurea Domnească” de la intersecţia anilor 2012-2013 şi profunda criză politică rezultată de aici. Dacă e să dăm crezare uneia dintre părţile implicate în acel conflict, atunci s-a făcut o tentativă de a demola sistemul instituţiilor total subordonate politicului, dar acea tentativă a eşuat, dacă a existat”.
Rădăcinile tentaţiei de subordonare totală a instituţiilor statului, potrivit autorului, se trag din perioada anterioară a guvernării comuniste, cu deosebirea că „PCRM era singurul partid la guvernare şi nu trebuia nici să împartă, nici să rupă de la nimeni nimic. Plus la aceasta, PCRM nu se acoperea cu lozinci europene, respectiv, a lipsit componenta importantă de discreditare a opţiunii europene de dezvoltare. Poate nici poftele tenebre ale fostei guvernări nu erau atât de mari, dar „meritul” ei incontestabil ţine de crearea modelelor şi schemelor, pe care actualii le-au preluat „cu succes”.
Cea de a treia etapă a fost marcată de „acţiunile incerte sub aspect legal, legate de cedarea pachetului de control al statului la Banca de Economii a Moldovei, cu revenirea ulterioară la poziţia iniţială, concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, culminate de „jafului miliardului” (conform unor estimări, de dolari sau euro, nu lei moldoveneşti) prin intermediul BEM”.
Potrivit autorului, situaţia se explică prin faptul că şi anterior au avut loc spălări de bani străini prin instituţiile bancare ale Moldovei, dar aceasta era considerată „benefică pentru bugetul public, unde rămâneau anumite comisioane din tranzacţiile tenebre, eventual şi pentru alte bugete, mai private şi mai corporative. În cazul „miliardului de la BEM”, cartoforii experimentaţi, din interiorul ţării sau/şi din străinătate, au dat lovitura de graţie pentru care au folosit măiestrit capcana întinsă cu timpul a „virtuţilor”, şi „beneficiilor publice, private şi corporative”.
Etapa respectivă oferă dovezi fără drept de tăgadă, a subordonării totale a instituţiilor statului intereselor concrescute politice şi economice, se spune în analiză. „ Aceasta pentru că, pe de o parte, controlul instituţiilor a fost ca şi cum partajat politic între partenerii/concurenţi de coaliţie, ceea ce, la modul teoretic, ar fi trebuit să asigure developarea obligatorie a „operaţiei” la faze iniţiale, lucru care, pe altă parte, nu s-a întâmplat. Şi atunci concluzia ce se impune este că aceste controale diferite fie că au cooperat între ele la vârf, fie că nu mai avem diferite controale, ci doar un singur control total „beton”. Niciuna dintre variante nu este în folosul societăţii şi al omului, toate prezintă pericol politic şi social intern direct, dar, şi indirect, pentru destinele europene ale Moldovei, în cazul extrapolării aprecierii sociale de la guvernarea europeană la cauza europeană”, consideră autorul.
Toate acţiunile şi semnele descrise formează perioadele de guvernare cu numele de Coaliţia Pro Europeană şi, respectiv, Alianţa pentru o Moldovă Europeană, minoritară, de scurtă durată.
A patra etapă s-a profilat odată cu majorarea tarifelor pentru resursele energetice, care va genera un viitor val masiv de majorări şi scumpiri în lanţ care pe fundalul recesiunii economice va genera şi un val de sărăcire semnificativă în rândul celor mai largi categorii sociale. În percepţia socială, majorările, sărăcirea şi „furtul miliardului” fac un lanţ logic de cauze şi efecte, de care se face responsabilă guvernarea pro-europeană, trecută şi viitoare.
Referitor la etapa a cincea autorul consideră că dovezile urmează încă să fie confirmate sau infirmate. „S-ar putea ca în scurt timp să se dovedească existenţa unei etape distinctive şi mai noi, dar la sigur ultima, de diminuare a credibilităţii partidelor pro-europene, legate de negocierile privind formarea acestei ultime coaliţii pro-europene. Dacă se vor dovedi adevărate vehiculările potrivit cărora părţile „negociatoare” au exercitat, prin instituţiile controlate ale statului, unilateral sau reciproc, presiuni şi acţiuni de şantaj, lovituri „sub centură”, pentru a obţine şi mai mult control asupra instituţiilor statului, va trebui să constatăm abaterea definitivă a partidelor pro-europene de la modelele, standardele şi valorile europene şi să le înscriem, pe toate şi pe toţi liderii lor vinovaţi de aceste abateri, în lista de pericole pentru cauza europeană. Şi atunci varianta alegerilor parlamentare anticipate ar putea fi cea mai bună dintre toate variantele proaste rămase la dispoziţie”, conchide autorul analizei IPN „Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei”.