RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 31 iulie -6 august. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”
Print Send by email
05:09, 07 Aug 2017

● LUNI, 31 iulie

Peste 8 milioane lei pentru 44 de proiecte investiționale

Comitetul de supraveghere al programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 a aprobat finanțarea a 44 de proiecte investiționale în sumă de 8,42 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, investițiile ar urma să atragă în economie 24,34 milioane de lei. Potrivit estimărilor, urmează a fi deschise peste 130 de locuri noi de muncă. Aproape 70% din numărul solicitărilor de finanțare nerambursabilă sunt lansate în agricultură. Alte domenii vizează creșterea animalelor, dezvoltarea apiculturii, crescătorii de câini de rasă, mini fermă de struți și ferme de chinchila etc

Ucraina va oferi Moldovei 10 mii de autorizații suplimentare pentru transportul mărfurilor

Ucraina va acorda Republicii Moldova 10 mii de autorizații suplimentare pentru transportul de mărfuri pe teritoriul său de către agenții economici moldoveni. Decizia a fost luată în cadrul ședinței grupului de lucru moldo-ucrainean în domeniul transporturilor, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău. În cadrul reuniunii, membrii grupului de lucru au analizat situația privind funcționalitatea podului Unguri-Bronița, aflat la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina. Participanții la discuție au constatat că obiectul este gata pentru a fi deschis spre exploatare pentru autoturisme si autocare. Examinând subiectul traseului Basarabeasca-Berezino, partea ucraineană a propus Republicii Moldova să expedieze o adresare comună partenerilor de dezvoltarea în vederea finanțării unui studiu de fezabilitate privind funcționalitatea segmentului de cale ferată, care ar permite trenurilor de marfă din Republica Moldova să ajungă până în porturile din sudul Ucrainei.

MARȚI, 1 august

Republica Moldova trebuia acum 10 ani să introducă monedele de 1 și 2 lei, expert

Republica Moldova trebuia acum zece ani să pună în circulație moneda de 2 lei și să schimbe bancnota de 1 leu pe o monedă cu aceeași valoare. Întârzierea înlocuirii a adus bugetului național costuri suplimentare de cel puțin 7 milioane de dolari. Despre aceasta scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. Potrivit economistului, în prezent, se atestă o explozie de utilizare și înlocuire a bancnotelor de un leu. Aproape 75% din toate costurile de înlocuire a bancnotelor suportate de către Banca Națională sunt legate de înlocuirea bancnotelor de un leu. Expertul susține că băncile centrale ale diverselor state folosesc așa numitul model D-metric atunci când introduc în circulație noi bancnote sau monede. Astfel, nominalul maxim al unei monede trebuie să fie egal cu a 50-a parte din salariul mediu zilnic D/50. Astfel, în 2004, salariul mediu lunar în Moldova constituia 1103 lei, iar a 50-a parte din salariul zilnic era 0,98 lei. Atunci moneda de un leu trebuia să fie pusă în circulație. Bancnota cu valoarea minimală nu trebuie să fie mai mică de a 20-a parte din salariul mediu zilnic D/20. În 2008, salariul mediu lunar în Moldova era 2530 lei, iar a 20-a parte din salariul mediu zilnic constituia 5,62 lei. Deci bancnota minimă din 2008 trebuia să fie de 5 lei.

Veniturile la Bugetul Public Național au constituit peste 18 miliarde de lei

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în cele șapte luni ale anului curent au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu 18,2 %. În perioada menționată au fost înregistrate încasări în sumă de 18,3 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat, în raport cu perioada similară a anului precedent, se înregistrează o creștere cu 2,8 miliarde de lei, iar sarcina stabilită pentru această perioadă de 17,2 miliarde de lei a fost depășită cu 1,1 miliarde lei sau cu 6,5%.

Periodicitatea circulației trenurilor Chișinău-Odesa va fi majorată

Pe perioada estivală, periodicitatea circulației trenurilor pe curs Chișinău-Odesa va fi majorată. Potrivit unui comunicat de presă al ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM), conform acordului încheiat de CFM cu administrația Căilor Ferate din Ucraina, începând cu data de 3 august, trenul va circula temporar de patru ori pe săptămână, în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică. În cazul în care fluxul de pasageri se va menține și ulterior, orarul circulației va fi extins.

Al doilea raport Kroll va fi publicat la sfârșitul anului

Compania Kroll planifică să finalizeze cel de-al doilea raport privind devalizarea sistemului bancar până la sfârșitul lunii octombrie anul curent. Banca Națională a Moldovei intenționează să publice rezumatul documentului până la finele anului, ținând cont de aspectele de confidențialitate. În urma unei întrevederi a reprezentanților firmelor Kroll și Steptoe & Johnson cu reprezentanți ai Băncii Naționale, Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție și Agenției Recuperarea Bunurilor Infracționale, aceștia au convenit asupra unei strategii globale de recuperare a activelor delapidate.

● MIERCURI, 2 august

Prețul biletelor la clasa I cu trenul Chișinău – București a fost redus cu 30%

Calea Ferată din Moldova (CFM) informează că, în urma acordului încheiat între administrațiile feroviare din Republica Moldova și România, prețul biletelor la clasa întâi pentru cursa feroviară Chișinău – București a fost redus cu 30%. Potrivit unui comunicat de presă al CFM, pasagerii care vor opta pentru confort în vagoane de primă clasă, vor beneficia de călătorii până la București la preț de 720 lei, iar biletul la aceeași clasă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani va costă 474 lei.

Moldova și Serbia vor negocia un acord de promovare reciprocă a investițiilor

Republica Moldova și Serbia își vor dinamiza colaborarea bilaterală în domeniul economic. Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra unui acord privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Documentul va asigura cadrul normativ necesar pentru a stimula dezvoltarea economică și fluxul de capital dintre cele două state. Totodată, Acordul are ca scop crearea condițiilor sigure de activitate pentru investitori și încurajarea deschiderii companiilor cu capital mixt. De asemenea, urmează să fie fortificate relațiile de prietenie dintre cele două state.

Proceduri simplificate la importul animalelor vii și produselor ușor perisabile în Transnistria

Tiraspolul simplifică procedurile de vămuire pentru importul de animale vii și de produse ușor perisabile. Pentru urgentarea vămuirii produselor ușor perisabile, s-a decis ca această procedură să fie efectuată la depozitul celui care recepționează mărfurile, în special animale și pești viu, unde va fi creată o zonă de control vamal. Astfel, datele despre mărfuri nu se mai expediază la autoritatea vamală, iar controlul vamal se efectuează doar în baza actelor solicitate pentru vămuire. Totodată, trecerea mărfurilor sus-menționate se face prioritar la frontieră.

Moldova va plăti onorarii în sumă de 190 de mii de euro la două case de avocatură

Guvernul a aprobat o decizie privind achitarea onorariilor caselor de avocatură care vor apăra interesele statului în legătură cu două litigii arbitrare intentate împotriva Republicii Moldova. Suma acestor onorarii este de peste 190 de mii de euro. Vladimir Cebotari, ministru al justiției, a precizat că interesele statului vor fi apărate de compania KPMG Advisory SRL (România), compania de avocatură Skadden (Germania) și expertul Tobias Tröger, profesor titular în drept la Institutul de Drept Privat și al Afacerilor a Universității Goethe din Frankfurt (Germania).

● JOI, 3 august

Două întreprinderi sunt scoase din lista celor scutite de TVA la importul materiei prime

Combinatul republican de producție și instruire a persoanelor cu dizabilități „Bunătate” și întreprinderea de producție și instruire „Handi” vor fi excluse din lista organizațiilor și întreprinderilor scutite de TVA la importul  materiei prime, materialelor și articolelor necesare procesului de producție. Controalele fiscale inițiate în baza ordonanțelor Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și  Cauze Speciale au arătat că aceste două întreprinderi nu întrunesc condițiile aflării pe lista respectivă.  Ambele întreprinderi, de la întocmirea listei  în 2013 până în 2016 inclusiv, nu au respectat condiția stabilită de a avea cel puțin 50% din angajați din rândul persoanelor cu dizabilități.

Exporturile spre UE au crescut cu 15% față de accesași perioadă a anului trecut

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au însumat 542 de  milioane de dolari în lunile ianuarie-mai anul curent, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 15% față de aceiași perioadă a anului 2016, deținând o cotă de peste 63% din totalul exporturilor. Principalii parteneri ai Republicii Moldova în domeniul exportului sunt România, Italia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, Bulgaria, Polonia și Franța. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene au însumat peste 877 de milioane de dolari, cu peste 17% mai mult față de ianuarie-mai 2016, deținând o pondere de 49% din totalul importurilor. Principalele țări din care se importă în Moldova sunt România, Germania, Italia și Polonia.

Moldova își onorează angajamentele financiare față de organismele internaționale

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 119,9 mln lei în scopul  achitării  din bugetul de stat pentru 2017  a cotelor de membru și a datoriilor față de organismele internaționale și regionale din care Moldova face parte. În total cotele de membru și restanțele la ele vor fi achitate către 68 de organizații.  Printre acestea sunt: Adunarea Interparlamentară a CSI , Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice în Bazinul Mării Negre, Uniunea Interparlamentară, Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea Parlamentară a Francofoniei și altele.

Rusia a interzis importul a 20 de tone de prune din Moldova

Circa 20 de tone de prune moldovenești au făcut cale întoarsă din Rusia, de la punctul de trecere „Krupeț” din regiunea Kursk. Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară „Rosselhoznadzor” precizează pe pagina sa oficială că lotul a fost întors pentru că avea produse aflate sub carantină. În urma controlului fitosanitar inspectorii au depistat în prunele moldovenești molia orientală în stare activă.

BNM a revăzut în scădere rata inflației

Banca Națională a Moldovei prognozează o rată anuală a inflației de 6,5% pentru anul 2017, cu 0,3 puncte procentuale mai mică decât în runda de prognoză din luna mai. Pentru anul 2018 se prevede o rata anuală a inflației de 4,4% (-0,7). Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a menționat într-o conferință de presă că rata anuală a inflației va rămâne înaltă și în trimestrul III al anului curent, după care va coborî spre limita inferioară a intervalului de variație al țintei BNM (5%, plus-minus 1,5 p.p.). Rata medie anuală a inflației în trimestrul II al anului 2017 a fost de 7,1% cu 2,8 puncte procentuale superioară celei din trimestrul I. Sergiu Cioclea a precizat că rata anuală a inflației de bază va consemna un nivel stabil pe întreg orizontul de prognoză și va oscila în proximitatea țintei inflației BNM.

Geografia transferurilor bănești din străinătate se modifică

Pe parcursul lunilor  ianuarie-iunie 2017, transferurile de mijloace bănești din străinătate, din partea persoanelor fizice, au constituit 551,7 mln dolari, cu 9,7 la sută mai mult decât în perioada similară a anului 2016. Guvernatorul BNM Sergiu Cioclea a menționat într-o conferință de presă, la care a fost prezentat Raportul asupra inflației (3), că în luna iunie transferurile au însumat 108,3 mln dolari, cu 10,5 la sută peste nivelul din luna iunie 2016.

● VINERI, 4 august

Rata dobânzii la creditele oferite de bănci, în scădere 

Pe parcursul primului semestru al anului curent, 2017 activele băncilor au continuat să se majoreze. Capitalul și-a menținut nivelul înalt al lichidității și profitabilității, a relevat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, într-o conferință de presă, referindu-se la situația în sectorul bancar. Creditele noi acordate în aprilie-iunie 2017 s-au majorat cu 22,9 la sută față de primele trei luni ale anului, deși soldul total al acestora nu a înregistrat, deocamdată, creșteri. Rata dobânzilor la credite și-a continuat trendul descendent, micșorându-se până la nivelul de 10 la sută, datorită reducerii ratei de bază a BNM (8 la sută).

Politica de dezvoltare regională trebuie regândită, studiu 

Moldova trebuie să-și regândească politica de dezvoltare regională, fiindcă Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) și-a demonstrat ineficiența. Autoritățile anunță că au elaborat deja un nou proiect de lege în domeniu. La 11 ani de la instituirea în Moldova a FNDR și la peste șase ani de funcționare de facto a acestuia, alocările de milioane din bugetul de stat nu au dat rezultatele scontate, susțin experții IDIS „Viitorul” în cadrul unui studiu publicat în Buletinul „Bugete fără secrete”. Potrivit lui Iurie Morcotâlo, unul dintre autorii studiului, proiectele finanțate din FNDR se referă mai mult la probleme de infrastructură și nu generează oportunități economice pentru populație, așa cum ar fi trebuit, o populație tot mai pornită să plece din Moldova. Mai mult, deși au câștigat și au implementat proiecte cu sprijinul FNDR, impactul asupra veniturilor proprii ale localităților beneficiare este unul destul de scăzut.

Dolarul costă mai puțin de 18 lei. Deprecierea valutei străine este sezonieră, expert 

Dolarul american, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), costă vineri, 4 august, 17,99 lei. În zilele de sâmbătă și duminică, dolarul va valora la fel 17,99 lei. Pentru luni, 7 august, BNM urmează să stabilească valoarea cursul valutar în baza tranzacțiilor interbancare. Expertul financiar al Centrului Analitic Expert-Grup, Sergiu Gaibu, spune că nivelul la care a ajuns în prezent dolarul american indică o tendință de apreciere a valutei naționale. Economistul susține că asemenea situații se înregistrează practic în fiecare an, la sfârșitul verii, începutul toamnei. O altă cauză a deprecierii dolarului american, potrivit expertului, este și creșterea fluxului de remitențe. Populația plecată la construcții și munci agricole peste hotare trimit mai mulți bani acasă.

Rusia impune din 14 august operatorilor de transport moldoveni sistemul de autorizații 

Ministerul Transporturilor al Federației Ruse informează că din 14 august intrarea pe teritoriul rusesc a unităților de transport înregistrate în Republica Moldova, pentru efectuarea transportului rutier internațional, va fi permisă doar în baza autorizațiilor. Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), au fost finalizate procedurile pentru intrarea în vigoare a Acordului bilateral interguvernamental în domeniul transportului rutier internațional, semnat pe 31 mai. Partea rusă s-a angajat să transmită operatorilor de transport moldoveni 75 de mii de autorizații pentru transportul bilateral și tranzit de mărfuri și 750 de autorizații pentru transportul de mărfuri în/din țări terțe.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Transparency International Moldova

Notă de poziție: Noile modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova - un risc de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasă

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |Nicolae Pascal. Despre trădare sau cum înțeleg unii politicieni demnitatea.Conferințe IPN [HD] | Căile de ameliorare a situației deplorabile a pensionarilor.
Conferințe IPN [HD] |CJI. Raport (01.06.17 - 01.08.17).Conferințe IPN [HD] | Președintele  CNO este învinuit de spălare de mijloace financiare bugetare.
Vezi toate
banner creditex