Perioadă mai mare pentru prezentarea declarațiilor pe venit
Print Send by email
14:49, 17 Feb 2017

Persoanele fizice rezidente în Republica Moldova au timp până pe 30 aprilie să prezinte declarația privind impozitul pe venitul obținut anul trecut. Până acum, data limită era 31 martie. Schimbarea termenului de prezentare a declarației a fost făcută prin modificări la Codul Fiscal, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, transmite IPN.

Dreptul de a prezenta declarația o au toți contribuabilii. Dreptul se transformă în obligație în cazul în care persoana a obținut venit impozabil din mai multe surse. De exemplu, de la două locuri de muncă sau din alte surse, iar venitul cumulativ depășește 29.640 de lei pe an.

Declarația va fi prezentată și în cazul în care contribuabilul va direcționa un 2% din impozitul pe venit calculat anual la buget către un cult religios sau o asociație obștească. Declarație se depune și atunci când contribuabilul solicită să i se restituie impozitul pe venit achitat în plus.

În termenul stabilit, adică până la 30 aprilie, contribuabilii pot prezenta declarația la orice oficiu fiscal, iar după 30 aprilie numai la inspectoratul fiscal din teritoriul unde are viză de reședință, cu achitarea penalităților stabilite pentru neprezentarea în termen.

Plata impozitului care rezultă din declarație se va face tot până la 30 aprilie.

Situația pentru anii precedenți, eventualele datorii la plata impozitului pe venit, poate fi verificată în mod electronic, dacă contribuabilul dispune de semnătură electronică. Iar dacă nu, cel mai bine ar fi să apeleze la oficiul fiscal din raionul unde de obicei este deservit și are viză de reședință.

Sunt două cote aplicate la impozitul pe venit: 7% și 18%. Impozitul de 7% se aplică pentru prima transă de venit impozabil, care în 2016 este de 29.640 de lei. Iar veniturile care depășesc această sumă se impozitează cu 18%.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea IConferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea III
Conferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea IIConferințe IPN [HD] | IDEP Moldova. Imbunatatirea climatului PPP-urilor in RM.
Vezi toate
banner creditex