Angajamentele SCERS au fost realizate “în linii mari pe toate dimensiunile”
Print Send by email
15:37, 06 Sep 2006
Angajamentele ce țin de Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS) pentru perioada 2004-2006 au fost realizate “în linii mari pe toate dimensiunile”, fapt confirmat și de evaluările efectuate de Fondul Monetar Internațional (FMI) și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, a declarat ministrul Economiei și Comerțului Valeriu Lazăr, în cadrul unei ședințe privind rezultatele obținute și extinderea implementării SCERS.

Potrivit ministrului, analiza situației indică asupra faptului că o bună parte din obiectivele formulate în Strategie rămîn a fi actuale și pentru următorii ani, respectiv implementarea SCERS va fi extinsă pe o perioadă de timp, cu păstrarea obiectivelor trasate.

Prim-ministrul Vasile Tarlev a dispus crearea unui grup de sinteză pentru analiza rezultatelor obținute în implementarea obiectivelor și priorităților SCERS și în dezvoltarea social-economică în anii 2004-2006. Grupul de sinteză va formula și va prezenta Guvernului propuneri de organizare a activităților de instruire adecvată a colaboratorilor ministerelor antrenați în această activitate.

De asemenea, a fost instituit un grup de lucru pentru inițierea procesului de revizuire și elaborare, în redacție nouă, a anexelor nr. 5, 6 și 7 la SCERS și va prezenta propunerile de rigoare către 15 octombrie curent.

Ministerele și alte autorități administrative centrale vor crea grupuri de lucru din 5-7 persoane și, în termen de până la 25 septembrie curent, vor revizui anexele la SCERS și le vor prezenta pentru analiză.

La rândul său, MEC va coordona în continuare interacțiunea dintre ministere, alte autoritățile administrative centrale și locale, societatea civilă, mediul de afaceri și academic în vederea extinderii acțiunilor SCERS. Ministerul va conlucra cu organismele financiare internaționale și țările donatoare de asistență tehnică, cu scopul majorării asistenței oficiale pentru dezvoltare, aferente implementării SCERS.

(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Live stream
Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"
Vezi toate
banner creditex