Gradul de îndatorare a gospodăriilor casnice în 2018 a atins nivelul de 9,2% din Produsul Intern Brut, iar în 2019 se va apropia de 11% din PIB, cea ce este de cinci ori mai mult decât acum 15 ani. Despre aceasta scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, citat de IPN.
Potrivit economistului, în Republica Moldova gradul de îndatorare a gospodăriilor casnice este de șase ori mai mic decât media europeană și de aproape două ori – decât media țărilor din regiune. Expertul susține că, după criza din 2014, persoanele fizice au devenit clienții sectorului financiar și această tendință se va menține și în anii următorii. Cel mai probabil anul acesta sau în maximum în 2-3 ani, portofoliul de credite oferite persoanelor fizice va depăși creditele oferite persoanelor juridice.
Conform analizei efectuate, gospodăriile casnice apelează la credite pentru consum, ipotecă, pentru procurarea de automobile sau pentru inițierea unei afaceri. Economistul face referire la datele Băncii Naționale, ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare și a Biroului Național de Statistică, care au spus că în 2018 gospodăriile casnice s-au împrumutat cu 4,8 miliarde de lei, cea ce este de patru ori mai mult decât media din ultimii ani. Dacă până în 2014 creditarea persoanelor fizice de către instituțiile financiare era de 15% din totalul creditelor acordate, restul revenindu-le persoanelor juridice, atunci în 2018 ponderea persoanelor fizice s-a ridicat la 40% din portofoliul de credite.
Principalul creditor al gospodăriilor casnice rămâne a fi sectorul bancar, cu o cotă de 53,8%, urmat de companiile de micro-finanțare, care dețin o cotă de 36%.
Pentru perioada 2019-2020 economistul anticipează că va crește semnificativ portofoliul de credite oferit persoanelor fizice, cu minimum 4,5-6 miliarde de lei anual. Acest fapt va duce la creșterea anuală a gradului de îndatorare a gospodăriilor casnice cu 1,5-2 puncte procentuale, cea ce înseamnă atingerea nivelului de15% din PIB în următorii trei-patru ani, un nivel comparabil cu media regională.
În opinia expertului, Moldova întră activ în era consumului bazat pe împrumuturi financiare, iar instituțiile financiare trebuie să accelereze lansarea produselor sale pe piață pentru a nu pierde din cota de piață.