Guvernul a aprobat cerințe de calitate pentru produsele lactate

Lapte se poate numi doar produsul natural, fără niciun fel de adăugare sau extracție, iar laptele crud este cel care nu a fost tratat termic la peste 40 de grade Celsius și nici nu a fost supus unui tratament cu efect echivalent. Denumirile cu care laptele și produsele lactate pot fi plasate pe piață, dar și trăsăturile caracteristice, cerințele de calitate, ambalare, etichetare și transportare au fost aprobate prin decizie de Guvern. Cerințele vizează atât producţia autohtonă, cât cea de import, transmite IPN.

Laptele de consum integral este laptele tratat termic, cu un conținut de grăsime de cel puțin 3,5%. Laptele de consum degresat este laptele al cărui conținut de grăsime a fost redus până la cel mult 0,5%. Produse lactate sunt produse derivate din lapte, putând fi adăugate unele substanțe necesare fabricației lor, cu condiția ca aceste substanțe să nu fie utilizate pentru înlocuirea vreunui constituent al laptelui. Modificarea conținutului de grăsime, prin adăugarea de lapte integral, semidegresat sau degresat, trebuie să fie indicată pe etichete.

Dacă se adaugă apă în produsele din lapte uscate sau concentrate, vorbim despre produs lactat reconstituit. În acest caz în denumire va fi prezentă și mențiunea ,,reconstituit” sau ,,recombinat”, înscrise în mod clar pe ambalaj. De exemplu: „ smântână dulce recombinată”, ,,lapte de consum pasteurizat reconstituit”.

Prezența grăsimilor străine în lapte și produsele lactate este interzisă.

Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.